Italia caută nave pe care migranţii salvaţi pe Mediterana să fie testaţi pentru coronavirus şi plasaţi preventiv în carantină înainte de a debarca în această ţară, guvernul de la Roma lansând în regim de ''urgenţă'' o licitaţie pentru acest demers, relatează marţi agenţia EFE potrivit Agerpres.
Acţiunea a fost iniţiată la solicitarea regiunilor din sudul Italiei, care au cerut testarea migranţilor pentru coronavirus înainte ca ambarcaţiunile care îi transportă să intre în porturile italiene, după ce numeroase cazuri de COVID-19 au fost confirmate printre migranţi.
În apropierea insulei Sicilia este deocamdată disponibilă nava 'Moby Zaza', unde migranţii sunt plasaţi două săptămâni în carantină. Preşedinta regiunii Calabria, Jole Santelli, a ameninţat că va bloca sosirile migranţilor dacă nu vor fi desfăşurate nave pentru carantină, după ce 28 de migranţi dintr-un grup de 70 au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus.
Sosirile migranţilor în Italia prin Mediterana, pornind de obicei de pe coastele Libiei, s-au intensificat odată cu îmbunătăţirea vremii şi cu redeschiderea frontierelor europene în urma pandemiei de COVID-19. Conform datelor Ministerului de Interne italian, de la începutul anului şi până marţi au debarcat pe coastele Italiei 9.372 de migranţi, triplu faţă de perioada similară a anului trecut, când s-au înregistrat 3.186 de sosiri.
COVID-19 - Italia caută nave de carantină pentru migranţi
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

357
Germania frânează extinderea misiunii navale a UE în Strâmtoarea Ormuz
357

209
Italia ar putea reveni la energia nucleară după aproape 40 de ani din cauza exploziei prețurilor la energie
209

636
SUA și Israelul au ucis peste 3.000 de iranieni, între care 1.319 civili și 206 copii: Israelul anunță că are în vizor alte mii de ținte
636

2.271
Declarații șocante ale șefului OMV, companie care deține 40% din piața românească: 'Austria ar putea rămâne fără combustibil' - Luni are întâlnire cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan
2.271

49
Două treimi dintre solicitanții de azil din Germania nu aveau documente: Unii sunt din Turcia, China sau Rusia
49

5.691
Vaticanul este în alertă: Miliardarul care l-a susținut pe Donald Trump face conferințe secrete la Roma despre Antihrist
5.691

201
Germania nu crede în planul lui Donald Trump legat de Iran
201

148
Mitinguri de amploare de Ziua maghiarilor de pretutindeni: Cele două partide rivale din Ungaria și-au scos oamenii în stradă
148

167
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
167

6.352
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
6.352

82
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
82

236
Israelul dă detalii despre fratele atacatorului de la sinagoga din Michigan: Era un comandant al Hezbollah ucis într-un atac militar
236

2.482
'Nu vom permite ca Ungaria să fie jefuită'. Viktor Orban s-a dezlănțuit la adresa Bruxellesului și Kievului înaintea alegerilor
2.482
















Comentează