Crescătorii de nurci din Finlanda vor începe să vaccineze toate exemplarele din ţară împotriva COVID-19 după ce autorităţile locale au acordat o autorizaţie temporară pentru un vaccin experimental, a anunţat vineri autoritatea alimentară finlandeză, potrivit AFP.
Utilizarea condiţionată a acestui vaccin poate fi autorizată în timpul unei perioade de pandemie în care nu este disponibil niciun alt vaccin şi ''se acordă până la sfârşitul lunii decembrie, când solicitantul va trebui să furnizeze date noi", a declarat Liisa Kaartinen, inspector-şef al acestei autorităţi, care controlează activităţile veterinare.
"Am pregătit aproximativ o jumătate de milion de doze, care ar trebui să fie suficiente pentru a vaccina toate animalele de două ori", a declarat Jussi Peura, director de cercetare la Asociaţia Finlandeză a Crescătorilor de Nurci, care a dezvoltat vaccinul în cooperare cu cercetătorii de la Universitatea din Helsinki.
Deoarece studiile clinice nu au fost încă finalizate, serul nu poate fi distribuit comercial şi trebuie utilizat doar în conformitate cu proceduri stricte în cele 1.000 de ferme de nurci din Finlanda pentru a controla şi a evita răspândirea virusului.
Unda verde pentru vaccin nu este dată decât în Finlanda, unde până în prezent nu au fost identificate noi cazuri de coronavirus în rândul nurcilor şi unde ratele de transmitere în rândul populaţiei au rămas printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană în timpul pandemiei.
Asociaţia crescătorilor crede că vaccinul său va fi primul care va primi aprobare în Uniunea Europeană.
Rusia a anunţat în luna martie că a dezvoltat primul vaccin pentru animale împotriva COVID-19, pe care apoi a început să îl administreze.
Nurca este singurul animal considerat până acum capabil să transmită COVID-19 la oameni.
Danemarca, cel mai mare exportator de blănuri de nurcă, şi-a văzut acest comerţ decimat după ce o tulpină mutantă a virusului a început să afecteze fermele de nurci în noiembrie anul trecut, obligând guvernul să ordone sacrificarea a circa 15 milioane de animale.
Covid-19 - Finlanda va începe să îşi vaccineze populaţia de nurci
București
16°C
Articole Similare

1.384
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
1.384

7.106
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
7.106

2.527
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
2.527

49
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
49

54
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
54

2.891
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
2.891

34
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
34

30
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
30

1.298
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.298

70
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
70

108
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
108

95
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
95

3.309
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
3.309

















Comentează