Creşterea numărului de cazuri noi de infectare cu coronavirus în Australia se menţine sub 2%, iar graficul respectiv se aplatizează, a anunţat luni ministrul sănătăţii, Greg Hunt, citat de dpa.
Oficialul de la Canberra a declarat presei că ultimele date dovedesc eficienţa autoizolării ca mijloc de oprire a răspândirii epidemiei şi că 'începem să vedem o aplatizare consolidată a graficului'.
'Nu înseamnă că nu mai avem probleme. Încă mai există o creştere şi pot apărea oricând focare şi vârfuri. Dar este un motiv de speranţă reală şi de aspiraţie reală', a spus ministrul. El a avertizat că este foarte importantă păstrarea în continuare a distanţării sociale şi a izolării la domiciliu.
În Australia au fost diagnosticaţi cu COVID-19 6335 de pacienţi, dintre care 3388 s-au vindecat, iar 61 au decedat; 238 de bolnavi sunt internaţi în spitale.
La bilanţul deceselor s-au adăugat duminică noaptea doi foşti pasageri ai navei de croazieră Ruby Pricess. Până acum au murit după infectarea cu coronavirus 18 din cei care fuseseră îmbarcaţi, iar poliţia australiană anchetează modul în care s-a permis debarcarea a 2700 de pasageri la Sydney, în 19 martie. Dintre cei 1040 de membri ai echipajului, s-a confirmat 66 de cazuri.
În Tasmania, două spitale au fost închise luni pentru dezinfecţie, după apariţia unui focar de coronavirus în rândul personalului. Peste 1000 de angajaţi din cele două unităţi vor fi izolaţi la domiciliu timp de 14 zile.
COVID-19 - Australia a atins vârful epidemiei iar graficul se aplatizează
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

296
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
296

2.310
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
2.310

1.365
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
1.365

2.806
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
2.806

10.443
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
10.443

3.197
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
3.197

61
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
61

61
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
61

3.374
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
3.374

37
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
37

30
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
30

1.385
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.385

76
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
76

















Comentează