Oficiile poştale din Tokyo au început să primească măşti de pânză, în cadrul unui controversat program al guvernului japonez de a le distribui în toată ţara pentru a contribui la oprirea răspândirii noului coronavirus, relatează joi agenţia Kyodo potrivit Agerpres.
În contextul în care numărul japonezilor infectaţi a crescut semnificativ în Tokyo şi alte mari oraşe în ultimele săptămâni, guvernul nipon va începe vineri distribuirea prin poştă a câte două măşti textile, lavabile şi refolosibile, fiecărei gospodării din zonele afectate.
Programul, ce vizează livrarea până la finele lui mai a unui total de 100 de milioane de măşti şi are o valoare de 46.6 miliarde de yeni (431 milioane de dolari), a fost contestat de critici, care au denunţat o risipă pe banii contribuabililor şi au pus la îndoială eficienţa unor astfel de măşti, comparativ cu cele chirurgicale, care sunt greu de găsit.
Iniţiativa a fost rapid botezată "Abenomask", într-un joc de cuvinte ce face aluzie la politica economică a premierului Shinzo Abe, cunoscută ca "Abenomics".
Măştile din material textil sunt mai puţin dense decât cele chirurgicale, dar guvernul susţine că programul său este unul "rezonabil" şi va reduce cererea de măşti de unică folosinţă, calmând totodată neliniştile opiniei publice legate de criza generală de măşti de protecţie facială.
Unii japonezi au declarat deschis că nu au nevoie de măştile textile, în timp ce o serie de magazine online, inclusiv Mercari şi serviciul de vânzări pe internet al Yahoo Japan, au indicat că nu vor permite vânzarea lor pe platformele pe care le gestionează.
Miercuri, numărul cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus în Japonia era de 9233, cu 174 de decese.
COVID-19 - Autorităţile din Japonia încep distribuirea de măşti textile
București
12°C
Articole Similare

438
Reședința consulului american de la Ierusalim, lovită de un fragment de rachetă
438

2.814
Umilință supremă pentru Donald Trump: 'Se milogește la alții, chiar și la China'
2.814

34
Inundații în nordul Australiei - Guvernul trimite armata
34

55
Papa Leon al XIV-lea intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Încetați focul! Să se redeschidă căile dialogului!”
55

28
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
28

1.890
”Urgență excepțională” - Israelul alocă aproape un miliard de dolari pentru achiziții militare urgente
1.890

1.671
Proces istoric împotriva Meta: tânăra care a petrecut 16 ore pe Instagram într-o singură zi în centrul acuzațiilor
1.671

1.905
Donald Trump a amenințat cu noi atacuri asupra insulei Kharg: „S-ar putea să o lovim încă de câteva ori, doar pentru distracție”
1.905

94
Referendum în Kazahstan menit să flexibilizeze sistemul - Tokaev este posibil să-şi pregătească succesorul
94

2.861
Încă un semn că SUA sunt pe modul RĂZBOI: Pe noile monede de zece cenţi nu a mai fost pus simbolul universal al păcii
2.861

223
Nave de război sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz - Coreea de Sud analizează apelul lui Trump
223

27
Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de El Salvador
27

2.667
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
2.667
















Comentează