Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trebuie să se regăsească pe lista scurtă a instituţiilor importante care trebuie reformate de urgenţă în România, consideră oficialii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Nicuşor Dan şi preşedintelui Senatului, Ilie Bolojan.
"Alegerile au arătat că avem două Românii - una a oamenilor cinstiţi şi cealaltă a nomenclaturii de partid care a parazitat România timp de 35 de ani, a reţelelor infracţionale, adânc înşurubate în unele instituţii ale ţării, o Românie care după 35 de ani de democraţie a făcut din ASF o instituţie a sinecurilor, nefuncţională şi cu zero încredere din partea tuturor românilor cinstiţi. Sub "profesioniştii" numiţi politic de PSD, PNL şi UDMR care au condus Autoritatea de Supraveghere Financiară de la înfiinţarea ei şi până în prezent, au avut loc nu mai puţin de 13 falimente în piaţa de asigurări, cele mai răsunătoare fiind Astra Asigurări, Carpatica Asig, City Insurance şi Euroins. Doar aceste patru firme de asigurări au produs prejudicii de peste două miliarde de euro românilor şi bugetului acestei ţări, fără să fi fost cineva tras la răspundere până astăzi. Sub conducerea acestor "profesionişti" numiţi politic în conducerea ASF, preţul RCA plafonat prin lege nu a fost respectat, acesta crescând continuu cu până la 50% în perioada falsei plafonări a preţurilor la RCA, iar cu toate aceste creşteri de preţ, a creşterii numărului de reclamaţii din partea păgubiţilor care nu îşi primesc banii de la firmele de asigurări conform legii, nicio firmă de asigurări care vinde RCA nu a fost sancţionată de către ASF, pe tot parcursul anului 2024", notează sursa citată.
Conform COTAR, preţul RCA va mai creşte cu cel puţin 50% în următoarele 12 luni, începând cu luna iulie 2025, "după aşa-zisa liberalizare a preţului RCA".
"La fel cum românii vor achita un preţ dublu la energia electrică şi gaze, începând cu 1 iulie, circa 8 milioane de şoferi, clienţi captivi ai firmelor de asigurări, vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru articolul de lux numit RCA - o hârtie fără valoare, care nu face decât să îmbogăţească unele companii de asigurări care uită să îşi achite daunele şi, ulterior, sub supravegherea ASF, intră în faliment, iar sute de mii de păgubiţi rămân nedespăgubiţi, deşi au achitat o poliţă RCA obligatorie din ce în ce mai scumpă (...) Trei avertizori de integritate din ASF au atras atenţia, anul acesta, asupra creşterii abuzive şi ilegale a preţului RCA, în timpul perioadei de falsă plafonare a preţului RCA", se arată în scrisoarea deschisă.
Reprezentanţii operatorilor şi transportatorilor autorizaţi susţin că în anul 2024, încasările din RCA au reprezentat 9,94 miliarde lei, la care se adaugă 3,95 miliarde CASCO, în timp ce despăgubirile totale achitate de către firmele de asigurări pentru asigurările auto au reprezentat 46% din încasări, din care doar 25% reprezintă despăgubiri directe către service-urile auto din România.
La nivel european, proporţia despăgubirilor plătite pentru daunele auto din totalul primelor încasate (cunoscută sub denumirea de "claims ratio") variază între ţări, dar în medie se situează între 70% şi 85%. "Aceasta înseamnă că, pentru fiecare 100 de lei încasaţi din prime de asigurare auto, asigurătorii plătesc între 70 şi 85 de lei sub formă de despăgubiri. În România, firmele de asigurări încasează din asigurările auto 100 de lei şi achită 46 de lei, ceea ce înseamnă ca sub jumătate din încasările firmelor de asigurări pentru asigurările auto (RCA + CASCO) sunt destinate plăţii despăgubirilor", subliniază COTAR.
Organizaţia profesională relevă faptul că frecvenţa daunei în România este, în momentul de faţă, la cel mai scăzut nivel din istoria României, de 4,9%. Spre comparaţie, în Germania este 4,4%, în Italia - de 4,2%, în Bulgaria - de 3,82% şi în Polonia - de 3,69%.
"Afirmaţia vicepreşedintelui ASF Sorin Mititelu: "frecvenţa daunelor în România este undeva aproape cu 80% mai mare decât cea care este înregistrată în alte ţări similare nouă, din apropiere" - Este complet falsă! (...) România are frecvenţa daunelor semnificativ mai ridicată faţă de restul ţărilor europene, dar nici pe departe 80% (...)", conform sursei citate.
În context, COTAR subliniază ideea că ASF trebuie reformată şi trecută în subordinea Ministerului Finanţelor.
COTAR solicită includerea ASF pe lista scurtă a instituţiilor din România care trebuie "reformate de urgenţă"
Articole Similare

4.345
Decizie dură a unui colos bancar: dispar peste 100 de sucursale, lovind direct în milioane de clienți
4.345

12
Mattel lansează o nouă gamă de păpuși inspirate din „KPop Demon Hunters”
12

40
Guvernul britanic anunță un pachet de sprijin pentru puburi și săli de muzică live
40

15.669
Un gigant dispare complet din România: Au vândut toate magazinele și începe un amplu proces de trecere către noul proprietar
15.669

4.401
Europa demarează Operațiunea ”Marea rupere”: Proiectul gigant care va reduce dependența de SUA
4.401

3.261
O nouă hidrocentrală prinde contur în România: Proiectul este realizat în proporție de 90%
3.261

2.831
Șeful companiei care gestionează combinatul Liberty Galați cere intervenția urgentă a lui Ilie Bolojan: Salariile nu s-au mai plătit din octombrie
2.831

62
Tutunul de mestecat și de priză intră 'la regim de țigară': Accize, timbre și control fiscal mai strict
62

2.649
Putin cunoaște marea slăbiciune a Europei, fapt pentru care pregătește o momeală atractivă
2.649

486
Ce se întâmplă cu piața cripto în 2026: prognozele explozive ale Bitget și Binance - pericolele care pândesc investitorii
486

2.373
Istoria trage un semnal de alarmă pentru guvernul Bolojan: măsurile dure de austeritate vin la pachet cu un impact catastrofal asupra populației
2.373

49
Moneda Euro se apreciază peste pragul simbolic de 1,20 dolari, pentru prima oară din iunie 2021
49

5.818
O cunoscută bancă din România se vinde din nou - Trei giganți au intrat în cursa pentru achiziție
5.818

















Comentează