Corpul de control al premierului a descoperit nereguli privind controlul IGPR la Serviciul Omororuri

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 10-10-2016

Actualizat: 10-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: inquam / George Calin

Corpul de control al prim-ministrului a descoperit nereguli privind felul în care s-au desfăşurat controalele dispuse la Serviciul Omoruri din cadrul DGPMB, structură care s-a ocupat de investigarea accidentului în care a decedat poliţistul Bogdan Gigină, cel care făcea parte din coloana oficială a lui Gabriel Oprea.

Potrivit raportului Corpului de control, "la nivelul Direcţiei Generale al Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB), ca urmare a întocmirii planului de control tematic de către (...), structurile propuse pentru a fi controlate au fost: Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice - Biroul Evaziune Fiscală şi Spălarea Banilor, Serviciul Omoruri şi Serviciul de Ordine Publică - Biroul Sisteme de Securitate", se arată în raportul Corpului de control. În baza planului de control, aprobat de către IGPR, la Serviciul Omoruri din cadrul DGPMB a fost efectuat un control tematic. "În Nota Raport nr.(...) comisarul şef de poliţie, (...) şeful Serviciului Control Intern, a precizat că la stabilirea componenţei comisiei de control s-a avut în vedere caracterul specific al controlului tematic dispus şi s-a stabilit că majoritatea membrilor comisiei de control să fie specialişti din cadrul Serviciului Structura de Securitate şi Direcţiei de Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (13 poliţişti) şi 4 ofiţeri din cadrul Direcţiei Control Intern, în total 17 persoane", se arată în raport.

Totodată, în aceeaşi notă se menţionează că, după aprobarea planului de control tematic, preşedintele comisiei de control a procedat la instruirea membrilor comisiei de control cu privire la obiectivele controlului, specificul misiunilor şi sarcinilor entităţilor MAI care urmau a fi controlate, legislaţia aplicabilă, stabilind ca primele structuri controlate să fie cele de la nivelul DGPMB, având în vedere că unitatea se afla în proxima apropiere a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) şi nu era necesară o pregătire logistică a deplasării echipei la sediul acesteia. Astfel, potrivit raportului, în data de 28 ianuarie 2016, la sediul Direcţiei Control Intern, între preşedintele comisiei de control tematic şi cei 17 membri ai comisiei a fost încheiat un proces-verbal, fără număr de înregistrare, în care a fost consemnat faptul că la data respectivă s-a procedat la efectuarea documentării şi instruirii membrilor comisiei de control tematic. În aceeaşi zi, la ora 12,00, comisia de control tematic s-a deplasat la sediul DGPMB în vederea prezentării reprezentanţilor structurii evaluate a planului de control tematic, sens în care a fost încheiat un proces-verbal fără număr de înregistrare.

De asemenea, aprobarea, semnare, anunţarea, instruirea, întocmirea procesului verbal, deplasarea şi ajungerea la locul controlului s-ar fi făcut în doar patru ore. "Prin urmare, dispoziţia zilnică, emisă de Inspectorul General al Poliţiei Române, chestor de poliţie (...), planul de control tematic, întocmit de comisarul şef de poliţie Antonio Cioban, aprobarea planului de control de către inspectorul IGPR şi semnarea acestuia de alte 5 persoane cu funcţii de conducere în cadrul IGPR, anunţarea, mobilizarea şi instruirea membrilor comisiei de control, întocmirea procesului-verbal semnat de toate cele 18 persoane ale comisiei de control, deplasarea şi ajungerea la faţa locului au avut loc în data de 28 ianuarie 2016, într-un timp relativ scurt, respectiv în intervalul orar 8,00 - 12,00", se mai arată în raportul Corpului de control.

În urma acestor date, Corpul de control al prim-ministrului a solicitat IGPR o situaţie a controalelor tematice efectuate de către instituţie în perioada 2013 - 2015. Din adresa primită a rezultat că, în acea perioadă, la nivelul IGPR-Direcţia de Control Intern, au fost făcute 42 de controale tematice. "Analizând datele cuprinse în situaţia mai sus menţionată, rezultă următoarele aspecte: numărul maxim al membrilor comisiilor de control formate în vederea efectuării celor 42 de controale tematice nu a depăşit numărul de 8 persoane, într-un singur caz comisia a fost formată din 16 persoane, în cele mai multe cazuri comisia a fost formată din 2 sau 4 persoane", se mai notează în raport. Mai mult, potrivit sursei citate, în urma verificărilor, în cazul unui singur control tematic, dintre cele 42 efectuate de către Direcţia Control Intern din cadrul JGPR, data emiterii Dispoziţiei Inspectorului General al Poliţiei Romane coincide cu data prezentării comisiei de control la entitatea controlată. Totodată, cu aceeaşi adresă, IGPR a transmis Corpului de control al prim-ministrului o situaţie a activităţilor de control desfăşurate de Structura de Securitate din cadrul IGPR pe linia protecţiei informaţiilor clasificate şi a datelor cu caracter personal, din care rezulta că, "în perioada 2013-2015, Structura de Securitate a efectuat un număr total de 29 controale tematice în cadrul comisiilor formate în vederea efectuării celor 29 de controale tematice, numărul membrilor comisiei de control nu a depăşit numărul de 9 persoane, în cele mai multe cazuri comisia a fost formată din 2, 3 sau 4 persoane".

Pentru niciunul dintre cele 29 de controale tematice efectuate de Structura de Securitate din cadrul IGPR data emiterii Dispoziţiei Inspectorului General al Poliţiei Române nu a coincis cu data prezentării comisiei de control la entitatea controlată. Astfel, Corpul de control a constat că, în perioada 2013-2015, a existat o singură acţiune de control tematic, dintre cele 71 totale, efectuate de către Direcţia Control Intern şi Structura de Securitate din cadrul IGPR, în care data emiterii Dispoziţiei Inspectorului General a Poliţiei Române coincide cu data prezentării comisiei de control la entitatea controlată. De asemenea, în raport se menţionează că pentru efectuarea acţiunii de control tematic de la nivelul DGPMB au fost desemnate 17 persoane pentru a controla o structură cu 44 persoane, deşi numărul membrilor comisiilor de control din cadrul IGPR - Direcţia Control Intern a fost, în general, de 2-4 persoane, existând un singur caz în care numărul acestora a fost de 16 persoane, caz în care structura controlată avea un efectiv de 102 persoane, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri