Universitatea ''Ştefan cel Mare'' Suceava (USV) a încheiat un protocol cu Instituţia Prefectului privind punerea la dispoziţia cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava a căminului C2 din campusul instituţiei academice.
Într-un comunicat remis joi AGERPRES de către Instituţia Prefectului - Judeţul Suceava se afirmă că medicii şi cadrele medicale ''asigură în continuare activitatea unităţii medicale şi venim în sprijinul nevoii acestora de a-şi proteja familiile în această perioadă''.
Căminul în care vor fi cazate cadrele medicale dispune de 111 camere cu un total de 341 de locuri, în camere cu câte trei sau patru paturi.
Sursa citată precizează că, în acest context, prefectul Alexandru Moldovan, în urma discuţiilor purtate cu conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ), a convenit ca paza acestui spaţiu să fie asigurată de către personal desemnat din cadrul acestei instituţii, iar personalul din cadrul IJJ Suceava va distribui şi cartelele de acces cadrelor medicale.
Pentru cele zece cadre medicale, şase medici, trei medici voluntari şi un medic ce va asigura conducerea interimară a Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Suceava, care au ajuns joi de la Iaşi, Instituţia Prefectului a pus la dispoziţie spaţii de cazare ale căror costuri vor fi asigurate prin finanţarea Consiliului Judeţean Suceava.
Coronavirus - USV a disponibilizat un cămin studenţesc, pentru cazarea cadrelor medicale de la SJU
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

4
Primul studiu privind munca în Sănătate, prezentat în premieră, la Tg. Mureș
4

47
Premieră medicală: China aprobă lansarea unui dispozitiv care conectează creierul direct la computer
47

24
Viorel Rotilă (FSSR): Riscul de epuizare profesională a angajaţilor din sistemul public de sănătate este în creştere
24

32
Bloc operator modernizat în Secţia Ortopedie a Spitalului Municipal Hunedoara
32

9
Spitalul Județean Timiș a finalizat un proiect major pentru dezvoltarea serviciilor oncologice
9

16
Rămâi într-o relație nefericită din aceste motive. Psihologii le numesc scuze false
16

1.112
A refuzat operația. Cum a ales o femeie să fie tratată
1.112

40
Noile moduri surprinzătoare prin care se răspândesc bacteriile
40

35
Managerul SJU Neamț acuză: firma unui epidemiolog DSP ar fi raportat incorect infecțiile nosocomiale
35

19
Inteligența artificială ar putea oferi adolescenților sfaturi nutriționale greșite
19

22
Specialiștii avertizează: Somnul insuficient crește riscul de boli și accidente
22

6.224
Managerul Spitalului Județean Timișoara, Dorel Săndesc, condamnat după un accident rutier mortal - ce pedeapsă a primit din partea judecătorilor
6.224

72
Senatorul Sava, semnal de alarmă privind Spitalul din Constanţa
72
















Comentează