Guvernul ar putea lua în discuţie, în şedinţa de miercuri, un document referitor la achiziţia a 49 de autospeciale de supraveghere cu termoviziune, echipamente care ar urma să intre în dotarea Poliţiei de Frontieră, informează Agerpres.
Este vorba de o notă de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii privind achiziţia echipamentelor menţionate.
Potrivit documentului menţionat, achiziţia este necesară "în vederea executării în cele mai bune condiţii a activităţilor de control la frontiera României, dar şi pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/399 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016".
"Astfel, în contextul necesităţii îndeplinirii de către România a criteriilor tehnice de aderare la Spaţiul Schengen a rezultat necesitatea dotării structurilor operative ale Poliţiei de Frontieră cu autospeciale necesare derulării misiunilor specifice", se mai arată în nota de fundamentare.
Documentul precizează că finanţarea se realizează din fonduri externe nerambursabile, în cadrul programului naţional aferent Fondului pentru securitate internă şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie. Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA ), în preţuri valabile în luna noiembrie 2019, se ridică la 51.292.000 lei.
Autospecialele ar urma să intre în dotarea poliţiştilor de frontieră din Bucureşti şi din judeţele: Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Suceava, Maramureş, Satu Mare, Bihor, Arad.
Totodată, Executivul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, o notă de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor de achiziţie pentru cinci şalupe de intervenţie.
"Achiziţia se încadrează în Programul Naţional Fondul pentru Securitate Internă, cadrul financiar 2014-2020, Acţiunea Specifică 2 - 'Echipamente Frontex', finanţat de către Comisia Europeană. Prin această acţiune (...) Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră îşi propune să achiziţioneze două nave maritime de patrulare şi cinci şalupe de intervenţie necesare în operaţiunile comune Frontex", se arată în nota de fundamentare a actului normativ.
Potrivit acestui document, valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA), în preţuri valabile în luna noiembrie 2019, privind achiziţia celor cinci şalupe de intervenţie se ridică la 41.569.000 de lei.
Coronavirus - Termoscanerele pe agenda ședinței de Guvern
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

4.598
Peter Magyar: George Simion a dansat pe mormintele eroilor noștri de război / VIDEO
4.598

2.126
„Nu suntem de vânzare!” - Oamenii lui Cioloș distrug scenariul preluării partidului REPER de Ilie Bolojan
2.126

1.923
România deschide negocierile cu Pfizer după scandalul vaccinurilor: Miza uriașă a vizitei lui Rogobete în SUA
1.923

2.572
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: Rezultatul alegerilor din Ungaria este o înfrângere şi pentru partidele extremiste din România
2.572

214
Siegfried Mureşan, despre rezultatul alegerilor din Ungaria: O înfrângere pentru Vladimir Putin şi pentru toţi cei care vor slăbirea Uniunii Europene. Nu ne lăsăm intimidaţi
214

143
Reacțiile la mesajele de Paște ale politicienilor: diferențe semnificative de vizibilitate și interacțiune pe Facebook
143

5.013
Vicepremierul maghiar al României, mesaj pentru câștigătorul alegerilor din Ungaria: Este adevărata atmosferă revoluționară!
5.013

2.659
Sorin Grindeanu, după rezultatul alegerilor din Ungaria: Poporul maghiar mizează pe Europa!
2.659

2.895
Premierul Ilie Bolojan întinde mâna către Peter Magyar și îi transmite un mesaj după victoria electorală
2.895

7.670
Analist: Liderul UDMR Kelemen Hunor trebuie să se retragă din politică, după susținerea oarbă a FIDESZ
7.670

2.907
Nicușor Dan explică direcția, după alegerile din Ungaria: 'Există oportunități extraordinare de a colabora'
2.907

6.631
Primele reacții de la vârful statului român, după căderea regimului Viktor Orban: Ministrul Apărării spune că maghiarii au votat „ca Europa să meargă înainte”
6.631

7.617
A murit un deputat AUR
7.617
















Comentează