Primăria Mangalia va da măşti de protecţie, gratuit, tuturor locuitorilor oraşului, în contextul obligativităţii purtării acestui accesoriu, la nivel judeţean, dar şi pe plan naţional, după data de 15 mai, a informat miercuri administraţia locală, notează Agerpres.
"Până la Sărbătorile Pascale, am dat măşti şi mănuşi vârstnicilor pentru că sunt cei mai vulnerabili, în faţa virusului. Acum facem demersurile necesare pentru a oferi măşti de protecţie şi celorlalţi locuitori ai oraşului nostru, mai ales că purtarea acestui accesoriu va fi obligatorie şi după 15 mai", a afirmat primarul Mangaliei, Radu Cristian, citat într-un comunicat de presă.
El a precizat că, în zilele următoare, va informa cetăţenii când şi cum vor fi distribuite măştile, pe plan local.
"Este datoria noastră, ca autorităţi locale, să protejăm populaţia şi să luăm toate măsurile de reducere a infectărilor cu coronavirus. Tocmai de aceea, am început distribuirea echipamentelor de protecţie mai întâi către persoanele în vârstă şi cele defavorizate. Ajutăm bătrânii la cumpărături şi medicamente, le ducem pachete cu alimente, mese calde şi orice mai au nevoie, astfel încât să iasă cât mai puţin din case, pe durata stării de urgenţă", a mai spus primarul.
Conform acestuia, de săptămâna viitoare, angajaţii municipalităţii vor trece, din nou, pe la domiciliile tuturor vârstnicilor din oraş pentru a le oferi un nou set de protecţie, "constând de această dată în măşti reutilizabile, dar şi soluţii dezinfectante".
Coronavirus - Primăria Mangalia va da măşti de protecţie, gratuit, tuturor locuitorilor
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

101
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
101

15
Cod galben de ceaţă în judeţul Tulcea
15

2.070
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
2.070

1.549
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.549

560
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
560

3.523
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
3.523

2.431
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
2.431

1.584
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.584

1.282
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
1.282

3.186
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
3.186

1.197
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
1.197

672
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
672

1.114
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.114
















Comentează