Guvernul sud-coreean a anunţat miercuri că fostul preşedinte Roh Tae-woo, decedat marţi, va avea parte de funeralii de stat, decizie pe care executivul de la Seul a luat-o ca recunoaştere a rolului jucat de fostul şef al statului în stabilirea de relaţii cu Coreea de Nord, transmite EFE.
Funeraliile, care încep sâmbătă, vor dura cinci zile, cu toate că deocamdată nu s-a decis unde anume va fi înhumat Roh.
Decizia, anunţată de premierul Kim Boo-kyum, a trebuit discutată în prealabil în cabinetul de miniştri, dată fiind participarea activă a lui Roh Tae-woo, decedat marţi la vârsta de 88 de ani, la lovitura de stat din 1979 şi reprimarea brutală a protestelor prodemocraţie din oraşul Gwangju, în 1980.
Roh a devenit apoi primul preşedinte democratic al ţării (1988-1993) după ce junta militară a acceptat să organizeze alegeri în decembrie 1987.
Potrivit legii, un fost preşedinte sau un şef al statului care încetează din viaţă în timpul mandatului are dreptul la funeralii de stat, deşi legea nu specifică dacă acest drept este anulat în cazul în care preşedintele a fost condamnat pentru un delict grav.
Împreună cu fostul preşedinte Chun Doo-hwan, care a condus junta militară care a guvernat între 1980 şi 1988, Roh a fost condamnat în 1996 pentru lovitura de stat şi represiunile de la Gwangju. Roh a fost condamnat la 17 ani de închisoare, dar a fost eliberat în 1997 ca urmare a unei amnistii prezidenţiale.
La rândul său, preşedintele Moon Jae-in a declarat că Roh a comis câteva ''greşeli istorice'', dar a făcut şi lucruri bune, ''precum organizarea cu succes a Jocurilor Olimpice din 1988, politica sa faţă de Nord şi acordul de bază Sud-Nord'', semnat de Seul şi Phenian în 1991, după cum a explicat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Park Kyung-mee.
Unii parlamentari ai Partidului Democrat (PD, de guvernământ) s-au opus deciziei executivului de a organiza funeralii de stat pentru Roh.
Pe de altă parte, sute de persoane au participat miercuri la ceremoniile dedicate fostului preşedinte, la Spitalul Universităţii Naţionale din Seul. În timpul omagiului, fiul fostului şef al statului, Roh Jae-heon, a citit testamentul lui Roh Tae-woo, în care acesta îşi cerea iertare ''pentru toate greşelile şi pentru responsabilitatea, în special în ceea ce priveşte daunele provocate în urma mişcării democratice din 18 mai'' din Gwangju.
Coreea de Sud - Funeralii de stat pentru fostul preşedinte Roh Tae-woo
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

154
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
154

216
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
216

34
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
34

255
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
255

690
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
690

45
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
45

580
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
580

413
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
413

1.058
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
1.058

26
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
26

464
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
464

416
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
416

2.673
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.673

















Comentează