Un gheţar care se topeşte rapid, aflat în Antarctica, a fost denumit "Glasgow", după oraşul scoţian care găzduieşte începând de duminică Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP26), într-un efort de a atrage atenţia asupra încălzirii globale, au anunţat autorităţile britanice duminică, informează DPA.
Câţiva alţi gheţari au fost, de asemenea, denumiţi după oraşe care au găzduit importante summituri dedicate climei: unul dintre aceştia a primit numele de "Geneva" după locul primei conferinţe internaţionale privind clima din 1979, în timp ce un altul a fost denumit "Berlin", după oraşul care a găzduit prima Conferinţă a Părţilor (COP), în 1995.
"Numind acest strălucitor uriaş al naturii după oraşul unde săptămâna viitoare omenirea se va aduna pentru a lupta pentru viitorul planetei, vom avea o amintire vie a ceea ce ne luptăm să păstrăm", a declarat premierul britanic Boris Johnson.
"Ştim că, dacă continuăm pe calea actuală în ceea ce priveşte emisiile, ne îndreptăm spre o încălzire globală de +2,7 grade Celsius (până la sfârşitul secolului)", a declarat pentru BBC cercetătoarea Heather Selley, de la Universitatea din Leeds, care monitorizează gheţarii prin satelit.
Potrivit acesteia, COP26 este crucial pentru a contracara un astfel de scenariu, pentru a preveni "o spirală descendentă, cu o continuă dependenţă de combustibilii fosili şi o pompare de gaze cu efect de seră în atmosferă".
Conform cercetărilor sale, gheţarii de-a lungul coastei Getz din vestul Antarcticii au pierdut în total 315 miliarde de tone de gheaţă în ultimii 25 de ani, echivalentul a 126 milioane de bazine de înot olimpice.
Gheţarul "Glasgow" are 104 kilometri lungime şi, cu o suprafaţă de 2.630 de kilometri pătraţi, este de aproximativ 15 ori mai mare decât oraşul scoţian.
COP26 - Un ghețar din Antarctica a fost numit Glasgow
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

0
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
0

886
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
886

2.245
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
2.245

1.909
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
1.909

801
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
801

37
Artemis II: NASA vizează începutul lunii aprilie pentru misiunea lunară
37

7.238
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
7.238

3.220
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
3.220

61
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
61

6.523
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
6.523

22
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
22

4.857
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
4.857

6.897
VIDEO Iranul a reușit să enerveze rău de tot Franța! Emmanuel Macron a explodat, după atacul asupra bazei franceze, în urma căruia un soldat a murit și mai mulți sunt răniți
6.897

















Comentează