Senatorii ruşi au aprobat miercuri impopulara reformă a pensiilor, în timp ce Kremlinul a precizat că preşedintele Vladimir Putin ar urma să semneze în curând acest text ce a provocat o nemulţumire puternică în ţară, relatează France Presse preluată de Agerpres.
"Atunci când această lege va ajunge la preşedinte, ne putem aştepta ca el să o semneze", a declarat miercuri reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
După ce a fost adoptată de deputaţi săptămâna trecută, legea a fost validată miercuri de Consiliul Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus. Rămâne doar ca preşedintele să o promulge pentru ca ea să intre în vigoare.
Această reformă a provocat o undă de şoc în Rusia, afectând popularitatea lui Vladimir Putin şi fiind la originea unor eşecuri electorale neaşteptate pentru partidul la putere în alegerile regionale din septembrie.
Ea a scos mii de oameni în stradă la chemarea Partidului comunist şi a principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi.
"Înţelegem că această temă este foarte sensibilă şi afectează o mulţime de persoane. Dar preşedintele şi-a exprimat poziţia foarte clar şi deschis adresându-se naţiunii", a adăugat miercuri Peskov.
Confruntat cu o opoziţie puternică împotriva acestei reforme, Putin a propus, într-un inedit mesaj televizat adresat naţiunii în august, relaxarea ei şi deputaţii s-au grăbit să o facă amendând proiectul.
Textul final creşte vârsta de pensionare la 65 de ani faţă de 60 în prezent pentru bărbaţi şi la 60 de ani faţă de 55 la ora actuală pentru femei.
Controversata lege a reformei pensiilor a fost adoptată de senatorii ruși
București
-3°C
Articole Similare

19
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
19

1.283
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
1.283

556
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
556

75
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
75

512
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
512

1.863
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
1.863

69
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
69

927
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
927

578
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
578

1.609
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
1.609

30
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
30

617
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
617

496
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
496

















Comentează