Contractu lui Benzema cu Al-Ittihad expiră în iunie, dar clubul saudit rămâne încrezător că atacantul francez (38 de ani) va continua şi din vară.
„El este liderul proiectului. La început, în primele luni, a avut dificultăţi în a se adapta, ca mulţi alţii, dar apoi a reuşit, până la punctul în care ne-a condus la victorie în campionat şi în Cupă în sezonul trecut, o dublă care nu mai fusese realizată de peste 20 de ani. El şi Cristiano au permis ligii saudite să câştige în imagine şi prestigiu. Ei sunt ambasadorii fotbalului saudit”, a explicat directorul sportiv al Al-Ittihad, Ramon Planes, pentru cotidianul spaniol ABC, sâmbătă, scrie news.ro.
„Vrea să continue (aici), vrea să rămână în Arabia Saudită şi la Al-Ittihad. A văzut că este un proiect serios, cu jucători buni, şi doreşte să mai joace încă câţiva ani. Sper că aşa va fi. Consider că este un jucător excepţional, care respiră madridismul, iar faptul că a petrecut atâţia ani acolo (la Real) l-a transformat într-un lider şi un om foarte inteligent", a adăugat Ramon Planes.
Sosit la Al-Ittihad în 2023, Karim Benzema a intrat în ultimul an al contractului său cu clubul saudit, care expiră la sfârşitul lunii iunie 2026. Atacantul în vârstă de 37 de ani a câştigat campionatul şi cupa în Arabia Saudită sezonul trecut.






























Comentează