Pompierii militari harghiteni continuă intervenţia de stingere a incendiului de vegetaţie uscată, cioate şi resturi de material lemnos din comuna Subcetate, aceasta fiind a patra zi când acţionează în zonă, potrivit *
Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, în cursul zilei de luni, peste 20 de pompieri militari şi civili din cadrul Gărzii de Intervenţie Topliţa, respectiv de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Subcetate, împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic Topliţa au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului din zona Mortonca, care se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ zece hectare de vegetaţie uscată, cioate şi resturi de material lemnos.
Din cauza vântului, a existat pericol de reaprindere a cioatelor şi de propagare la pădurea de molid din apropiere.
Pe timpul nopţii au rămas în supraveghere salariaţi ai Ocolului Silvic Topliţa, iar miercuri dimineaţă un echipaj de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenţie Topliţa s-a deplasat din nou în zonă, pentru lichidarea tuturor focarelor.
În cursul zilei de sâmbătă, în zona respectivă a izbucnit un incendiu care a afectat o suprafaţă de un hectar şi care a fost lichidat, dar duminică s-a produs un nou incendiu, care a cuprins zece hectare, cu pericol de propagare la pădurea masivă din apropiere.
Continuă intervenţia de stingere a incendiului de vegetaţie, cioate şi resturi de material lemnos de la Subcetate
Explorează subiectul
Articole Similare

82
Horoscopul zilei de 13 februarie 2026. Capricornii se bucură de reușite. Află ce se întâmplă cu zodia ta
82

58
Adolescentă violată, șantajată de prietenii agresorului: tinerii au fost reținuți
58

1.220
S-a elucidat misterul dronei care a fost găsită pe plaja din Mamaia, în fața unui hotel: Precizările MApN
1.220

1.502
Derapajul lui Pîslaru la adresa justiției - Când un ministru lansează atacuri demne de țări bananiere
1.502

313
Horațiu Potra rămâne în arest - ÎCCJ respinge contestația în dosarul în care e judecat și Georgescu
313

952
Sebastian Burduja revine cu precizări după ce a fost reclamat la CNCD în scandalul “oamenilor nebuni” de la stat: Dacă cinceva s-a simțit jignit, sigur, regret situația!
952

14
Liceul de Artă din Deva primeşte o clasă în plus, după un protest al părinţilor
14

1.799
„Retrageți declarațiile și cereți scuze!” – Sindicatul MIPE denunță jignirile lui Burduja, consilierul premierului răspunde
1.799

3.353
Tudorel Toader, despre obligaţia medicilor rezidenţi să profeseze în ţară: Comparația cu școlile din sistemul de apărare și securitate națională
3.353

4.073
Judecătoarea Stoicescu intervine după ce ÎCCJ a cerut sesizarea CJUE pentru pensiile magistraților: Nici nu știți ce mici deveniți pe zi ce trece
4.073

35
FOTO Adăpost de câini din Vrancea, închis după apariţia unor imagini cu maltratarea şi eutanasierea animalelor
35

1.471
Au început lucrările la fabrica în care se va produce obuzierul K9 în România: Coreea sprijină NATO în Europa
1.471

1.020
VIDEO Închisoare pe viaţă pentru bărbatul care şi-a ucis cu toporul iubita gravidă
1.020

















Comentează