Preşedintele american Donald Trump susţine că este ”prea târziu” să se oprească construiirea săşpii de bal uriaşe pe care vrea să o construiască la Casa Albă, după ce o asociaţie de apărarea patrimoniului, National Trust for Historic Preservation (NTHP), a depus o plângere în justiţie împotriva acestui proiect care, în opinia sa, nu respectă cerinţele legale în domeniul evaluării şi nu a primit autorizaţia Congresului, relatează AFP, potrivit news.ro.
”Construiesc, în afară de tot ceea ce fac, una dintre cele mai mari şi mai frunmoase săli de bal din lume”, a scris duminică pe reţeaua sa de socializare Truth Social şeful statului american.
”E prea târziu” să se oprească lucrările la acest ”cadou pentru Statele Unite”, a scris locatarul Casei Albe într-un mesaj foarte lung.
Vineri, funcţionari de la Dapartamentul Justiţiei a anunţat că planurile sălii de bal încă mai pot fi modificate, în justiţie, la un tribunal care examinează plângerea depusă de National Trust for Historic Preservation.
”Oprirea lucrărilor, în acest stadiu avansat, în timp ce atât de multe lucruri au fost deja comandate şi realizate, ar fi ctastrofală pentru Casa Albă, ţara noastră şi toate persoanele vizate”, a scris Donald Trump.
În octombrie, miliardarul republican a pus să se distrugă cu buldozerul o aripă întreagă a Casei Albe, pentru a se construi în locul ei o sală de bal cu o capacitate de până la 1.000 de persoane, la diverse recepţii şi dineuri în onoarea demnitarilor străini.
National Trust a intentat proces împotriva administraţiei Trump în decembrie, arătând că aceasta nu a respectat cerinţele legale în domeniul evaluării şi nu a obţinut aurorizaţia proiectului de la Congres.
”Să faci o donaţie atât de importantă Statelor Unite este un lucru considerat de aproape toată lumea un lucru minunat, Dar, nu, ca de obicei, am fost dat în judecată, de data asta de National (nu!) Trust for Historic Preservation de extremă stânga, un grup care îşi râde complet de ţara noastră”, apreciază Donald Trump.
NTHP este o organizaţie nonprofit, mandată de către Congres cu conservarea clădirilor istorice.
”Aşa-zişii «prezervatţionişti» (...) nu ar trebui să fie autorizaţi să împiedice această extindere disperat de necesară a măreţei noastre Case Albe, un loc în care preşedintele n-a avut niciodată nevoie de permisiune să schimbe sau să îmbunătăţească”, a subliniat Donald Trump.






























Comentează