Federaţia europeană de atletism (European Athletics) a validat candidaturile pentru alegerile prevăzute pe 22 aprilie la Congresul de la Belgrad, printre care se numără şi cea a româncei Constantina Diţă, campioana olimpică de maraton, pentru un post de membru în Consiliul EA, cu un mandat de patru ani, potrivit Agerpres.
Constantina Diţă, 53 ani, a participat la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice, cucerind medalia de aur la maraton în 2008, la Beijing.
La alegerile de la Belgrad, candidaţii vor avea oportunitatea de a face, în ziua anterioară, o prezentare în susţinerea candidaturii lor.
Conform procedurilor European Athletics, pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte, patru în total, trebuie să existe cel puţin doi din fiecare sex, iar cele 13 locuri din Consiliu trebuie ocupate de ambele sexe, cel puţin cinci de fiecare sex.
Actualul preşedinte este bulgarul Dobromir Karamarinov, ales pe 14 octombrie 2021, după decesul norvegianului Svein Arne Hansen în iunie 2020.
Iată lista candidaţilor în ordine alfabetică:
Preşedinte (1 post - 2 candidaţi): Dobromir Karamarinov (Bulgaria), Libor Varhanik (Cehia);
Vicepreşedinte (3 posturi - 5 candidaţi): Cherry Alexander (Marea Britanie), Jean Gracia (Franţa), Karin Grute Movin (Suedia), Istvan Marton Gyulai (Ungaria), Antti Pihlakoski (Finlanda);
Membri Consiliu (13 posturi - 26 de candidaţi): Ami Baran (Israel), Gregor Mencina (Slovenia), Slobodan Brankovic (Serbia), Frank Carreras (Gibraltar), Raul Chapado Serrano (Spania), Fatih Cintimar (Turcia), John Cronin (Irlanda), Pangiotis Dimakos (Grecia), Constantina Diţă (România), Anne Farseth (Norvegia), Luis Figueiredo (Portugalia), Jean Gracia (Franţa), Andy Grech (Malta), Karin Grute Movin (Suedia), Istvan Marton Gyulai (Ungaria), Tia Hellebaut (Belgia), Juergen Kessing (Germania), Anna Kirnova (Slovacia), Stefano Mei (Italia), Gvanţa Mikeladze (Georgia), Henryk Olszewski (Polonia), Antti Pihlakoski (Finlanda), Ievhen Pronin (Ucraina), Sonja Spendelhofer (Austria), Erich Teigamagi (Estonia), Aleksandra Vojneska-Zikova (Macedonia de Nord).
Constantina Diţă, pe lista candidaţilor la alegerile pentru Consiliul European Athletics
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

19
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
19

16
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
16

27
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
27

54
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
54

30
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
30

59
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
59

52
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
52

24
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
24

2.978
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
2.978

171
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
171

30
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
30

88
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
88

1.202
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.202

















Comentează