China a insistat luni asupra respectării "obiceiului istoric" în desemnarea unui dalai lama, respingând sugestia Statelor Unite de a implica Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) în această procedură fără a aştepta măcar decesul actualului lider spiritual tibetan, informează AFP potrivit Agerpres.
Ambasadorul american pentru libertate religioasă, Sam Brownback, a pledat vineri în sprijinul ideii ca Naţiunile Unite să joace un rol în desemnarea viitorului dalai lama, actualul dalai lama Tenzin Gyatso având vârsta de 84 de ani.
Militanţii tibetani şi Beijingul conştientizează că decesul actualului dalai lama ar putea da o lovitură aspiraţiilor la autonomie ale regiunii din munţii Himalaya, aflată sub controlul regimului comunist din 1951.
Autorităţile chineze ar putea atunci să-şi asume identificarea unui succesor pentru dalai lama, în speranţa de a desemna pe cineva mai înclinat să accepte tutela Beijngului.
Budiştii tibetani îşi aleg în mod tradiţional dalai lama printr-un proces de căutare ritualică, ce poate dura mai mulţi ani, cu un comitet itinerant însărcinat să descopere semne conform cărora un anumit copil ar putea fi reîncarnarea precedentului lider spiritual.
Acest proces "este vechi de mai multe secole", a remarcat în faţa presei purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, Geng Shuang. Reîncarnarea lui dalai lama trebuie prin urmare "să respecte legile şi reglementările ţării, precum şi ritualurile religioase şi obiceiul istoric", a pledat acesta.
Geng a acuzat SUA că "se amestecă în treburile interne ale Chinei sub pretextul libertăţii religioase". Încercarea lor de a implica ONU "este sortită eşecului şi va stârni opoziţie din partea comunităţii internaţionale", a dat el asigurări.
China dispune de un drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU.
Conflict între China și SUA pe tema desemnării noului Dalai Lama - Beijingul insistă asupra respectării obiceiului istoric
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

159
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
159

318
Războiul din Iran îi dă bătăi de cap lui Zelenski: "Nu vrem să pierdem sprijinul americanilor"
318

962
Războiul dintre Afganistan și Pakistan - Bombardamente puternice în fieful liderului talibanilor
962

1.192
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
1.192

2.949
Revenire spectaculoasă a lui Orban în Ungaria. Studiile arată că are o bază electorală încă puternică. Temeri la Bruxelles
2.949

63
Israelul anunță un nou val de atacuri asupra Iranului
63

1.462
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
1.462

1.927
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
1.927

89
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
89

57
Alegeri locale în Franţa - Temele de dezbatere care ar putea duce la surprize
57

2.055
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
2.055

292
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
292

3.146
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
3.146
















Comentează