Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în parteneriat cu InfoCons, organizează marţi evenimentul prilejuit de Ziua Internaţională de conştientizare asupra risipei alimentare, cu tema "Stop deşeurilor şi risipei alimentare! Pentru oameni! Pentru planetă!", notează Agerpres.
Începând din acest an, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat data de 29 septembrie "Ziua Internaţională de conştientizare asupra risipei alimentare".
La eveniment vor participa ministrul de resort, Adrian Oros, reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai mediului de afaceri şi ai formelor asociative, pentru a lansa Campania de informare, educare şi conştientizare "Şi tu poţi proteja planeta! împreună dăm startul la reducerea risipei de alimente!".
Această campanie este structurată în două etape, respectiv campania de diseminare a materialelor informativ educative realizate în parteneriat cu InfoCons la nivelul autorităţilor publice centrale şi locale, al cărei grup ţintă îl reprezintă publicul larg-consumatorii, în calitatea lor de cetăţeni, precum şi campania de informare şi educare a consumatorilor din unităţile de învăţământ preuniversitar privind prevenirea şi diminuarea risipei de alimente "Şi tu poţi proteja planeta! împreună dăm startul la reducerea risipei de alimente", în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în conformitate cu Protocolul încheiat de MADR cu această instituţie.
Cu această ocazie, MADR îşi propune să contribuie la realizarea obiectivului de reducere cu 50% a risipei alimentare până în anul 2030, prevăzut în Agenda 2030 pentru dezvoltarea durabilă, adoptată de ONU, pe care România şi-a asumat-o.
Conferință pe tema risipei alimentare la Ministerul Agriculturii
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

611
Proteste ale studenților în mai multe orașe din țară: 'Buget mic pentru educație, discursuri mari'. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții
611

3.384
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
3.384

4.661
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
4.661

1.605
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.605

3.464
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.464

2.011
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.011

2.241
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.241

2.628
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.628

2.174
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.174

188
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
188

1.888
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.888

5.602
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
5.602

7.232
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
7.232
















Comentează