Vice-preşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, vice-prim ministrul României, Viorel Ştefan, şi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, participă, joi, la conferinţa "Coordonarea politicilor economice la nivelul UE, un rol reînnoit pentru Semestrul European", organizată în marja deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului European, conform agerpres.ro.
Potrivit agendei evenimentului, printre temele de dezbatere se află promovarea investiţiilor de calitate, punerea în aplicare a Pilonului European al Drepturilor Sociale şi investiţiile în capitalul uman şi dimensiunea socială a Semestrului European.
La conferinţa organizată în incinta Bibliotecii Naţionale a României vor mai fi prezenţi: Luca Jahier - preşedintele Comitetului Economic şi Social European, Rob Jonkman - vicepreşedintele Comisiei pentru Politica Economică, Comitetul European al Regiunilor, Rovana Plumb - ministrul Fondurilor Europene, Ştefan-Radu Oprea - ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Daniela Barbu - preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Luca Visentini - secretar general, Confederaţia Europeană a Sindicatelor (ETUC), Elena Cătălina Surcel - vicepreşedintele Consiliul Economic şi Social din România, şi Barbara Kauffmann - director în cadrul Direcţiei A - Ocuparea Forţei de Muncă şi Guvernanţă Socială, DG Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune, Comisia Europeană.
Conferinţă internaţională pe tema coordonării politicilor economice la nivelul UE, organizată joi, la Bucureşti
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

666
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
666

1.068
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.068

73
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
73

2.882
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
2.882

3.209
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
3.209

41
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
41

116
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și incompetenței
116

141
Claudiu Târziu: România a fost obligată să închidă mine și capacități energetice
141

15.600
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
15.600

138
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
138

8.385
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.385

213
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
213

7.105
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
7.105
















Comentează