Fostul lider militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladic, condamnat la închisoare pe viaţă pentru genocid a acuzat marţi NATO că i-a distrus ţara, în cursul unei audieri preliminare a procesului său în apel la Haga, transmite AFP, preluată de Agerpres.
El i-a mai declarat judecătorului ONU că "nu se simte bine" în detenţie.
Ratko Mladic, 75 de ani, a făcut apel în martie la condamnarea sa pe viaţă pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război, pronunţată în noiembrie de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY) pentru rolul său în războiul din Bosnia, între 1992 şi 1995.
La peste 20 de ani după războiul care a făcut peste 100.000 de morţi şi 2,2 milioane de persoane strămutate, Ratko Mladic a fost găsit vinovat în 10 capete de acuzare, printre care genocidul din enclava Srebrenica unde au fost ucişi 8.000 de băieţi şi bărbaţi musulmani, în 1995.
"Măcelarul din Balcani", care nu şi-a recunoscut niciodată nicio vină, a mai fost găsit vinovat de răpirea unor angajaţi ai Naţiunilor Unite şi de asediul oraşului Sarajevo, care a durat 44 de luni, în cursul căruia au fost ucise 10.000 de persoane.
"Mă apăr singur împotriva NATO care mi-a distrus ţara şi sănătatea", a declarat Ratko Mladic după care s-a dezbrăcat de sacou pentru a-şi arăta cămaşa purtând inscripţia NATO şi un emoticon "dislike", cu degetul în jos.
Alianţa Nord-Atlantică a jucat un rol important pentru a pune capăt războiului din Bosnia efectuând lovituri aeriene asupra poziţiilor sârbe în 1995 şi desfăşurând o forţă de menţinere a păcii după semnarea Acordului de la Dayton.
"Este un fals tribunal, nu îl recunosc", a continuat el, cerând revocarea judecătorului Theodor Meron din cadrul Mecanismului pentru Tribunalele Penale Internaţionale (MTPI), organismul însărcinat cu încheierea lucrărilor tribunalelor penale internaţionale pentru Rwanda şi ale TPIY.
El a reclamat din nou deteriorarea stării sale de sănătate.
"Sănătatea mea s-a deteriorat brusc în 2008, am avut multe probleme şi mai multe crize cardiace. Nu au fost înregistrate", a subliniat Ratko Mladic.
Avocatul său, Dragan Ivetic, a declarat în faţa judecătorului că Mladic său suferă de un "ritm cardiac neregulat" şi că riscă "un stop cardiac neaşteptat".
"Ţin să vă asigur că luăm în serios plângerile relative la chestiunile de sănătate", i-a răspuns judecătorul Meron.
Ratko Mladic şi alter ego-ul său politic, Radovan Karadzic, au fost condamnaţi de TPIY pentru rolul lor în războiul care a urmat dezmembrării Iugoslaviei după prăbuşirea comunismului, la începutul anilor 1990.
Preşedintele sârb Slobodan Milosevic a murit în detenţie la Haga în 2006 din cauze naturale, la vârsta de 64 de ani, înainte de anunţarea vreunui verdict în procesul său pentru genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii.
Condamnat pentru genocid, Ratko Mladic profită de o audiere pentru a acuza NATO
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

396
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
396

799
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
799

58
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
58

748
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
748

2.950
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
2.950

2.836
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
2.836

5.459
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
5.459

2.088
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
2.088

3.830
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
3.830

15.914
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
15.914

4.004
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
4.004

77
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
77

75
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
75
















Comentează