Guvernul de la Berlin va ajuta pe cât posibil companiile germane care au afaceri în Iran, dar nu le va putea proteja total de decizia SUA de a se retrage din acordul privind programul nuclear iranian şi de a reimpune sancţiuni Teheranului, a declarat marţi ministrul german al economiei Peter Altmaier, citat de Reuters, scrie agerpres.ro.
Într-un interviu acordat publicaţiei Passauer Neue Presse, Altmaier a spus că guvernul va ajuta companiile germane să evalueze situaţia creată prin decizia Washingtonului şi va solicita SUA să acorde exceptări şi prelungirea datelor-limită.
''Noi vom ajuta acolo unde putem, dar nu există nicio modalitate de a împiedica complet consecinţele acestei retrageri unilaterale'', a explicat oficialul german.
Peter Altmaier a adăugat că răcirea accentuată a relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Rusia în ultimii ani şi scăderea volumului schimburilor comerciale a afectat milioane de persoane în Europa. El a precizat, totuşi, că în prezent ar fi greşit o ridicare a sancţiunilor UE impuse Moscovei, întrucât motivele care au dus la adoptarea măsurilor respective nu au dispărut.
Pe de altă parte, ministrul de externe german Heiko Maas se va întâlni marţi, la Washington, cu secretarul de stat Mike Pompeo, care a cerut ca Iranul să opereze schimbări, în caz contrar riscând să suporte 'cele mai dure sancţiuni din istorie'.
Secretarul de stat american Mike Pompeo a anunţat luni că SUA vor exercita o 'presiune financiară fără precedent' asupra regimului de la Teheran, cu 'sancţiunile cele mai puternice din istorie', şi nu vor renegocia acordul din 2015 privind programul nuclear iranian. Oficialul american a prezentat 12 cereri pentru autorităţile de le Teheran, printre care retragerea tuturor forţelor iraniene din Siria. SUA sunt pregătite să răspundă dacă Iranul decide să-şi reia programul nuclear, a accentuat Mike Pompeo.
Prezentarea acestei strategii a SUA privind Teheranul a survenit în contextul în care ţările europene semnatare ale acordului nuclear din 2015 - Franţa, Marea Britanie şi Germania - încearcă să găsească o modalitate de a menţine funcţional pactul cu Iranul şi după retragerea SUA.
Companiile germane nu pot fi protejate total de decizia SUA de retragere din acordul nuclear iranian
București
-3°C
Articole Similare

507
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
507

1.705
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
1.705

658
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
658

96
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
96

572
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
572

2.279
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
2.279

78
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
78

1.062
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
1.062

647
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
647

1.802
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
1.802

32
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
32

671
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
671

530
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
530

















Comentează