Companiile din București investesc în confortul angajaților : zonele de birouri care atrag ca un magmet (studiu)

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 16-09-2025 17:18

Article thumbnail

Sursă foto: manager.ro

Companiile din București preferă sediile din zonele cu cafenele și acces la metrou. Este rezultatul unui studiu realizat de Colliers. Birourile cu spații de community și acces la metrou au rate de neocupare chiar și de trei ori mai mici decât cele clasice, au stabilit experții.

Realizatorii studiului au aflat că alegerea unui sediu de birouri nu mai înseamnă doar metri pătrați și costuri, ci și atmosfera pe care clădirea o creează și modul în care angajații se simt la muncă.

Cafene, zone de relaxare și acces la metrou

Potrivit analizei, clădirile care includ spații de community - cafenele, zone de relaxare, spații verzi și locuri informale de întâlnire - și au acces direct la metrou sunt ocupate mai repede. Astfel de clădiri înregistrează o rată medie de neocupare de doar 7%, comparativ cu 26% în cazul clădirilor tradiționale, care nu oferă astfel de facilități.

Studiul mai arată că dacă în trecut birourile erau văzute doar ca simple spații funcționale, astăzi ele sunt percepute ca medii care sprijină cultura organizațională, creativitatea și colaborarea echipelor. Consultanții notează că acest criteriu cântărește tot mai mult și în deciziile companiilor internaționale care își deschid centre de servicii în București.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri