Comisia Europeană vrea să impună statelor membre UE obligaţia de a-şi umple depozitele de gaze înainte de venirea fiecărei ierni, în ideea de a creşte stocurile şi a face faţă perturbărilor de aprovizionare, potrivit unui proiect de document consultat de Reuters, citat de Agerpres.
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au atins valori record anul trecut pe măsură ce livrările limitate au coincis cu o creştere explozivă a cererii odată cu relansarea economiei după pandemia de COVID-19. Preţurile rămân la un nivel ridicat şi în prezent pe fondul tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia, principalul furnizor de gaze al Europei.
Comisia Europeană urmează să propună, în data de 2 martie, un set de măsuri pentru a face sistemul energetic european mai rezilient în contextul unor şocuri de livrări sau al creşterilor explozive de preţuri.
"Comisia Europeană va propune o cerinţă legală pentru statele membre, astfel încât acestea să asigure un nivel minim de depozitare la data de 30 septembrie a fiecărui an", se arată în proiectul de document consultat de Reuters.
Potrivit Executivului comunitar, este puţin probabil ca firmele să stocheze cantităţi suficiente de gaze, numai pe baza stimulentelor oferite de piaţa liberă, deoarece preţul gazelor este aşteptat să rămână la un nivel ridicat, cel puţin până la finele acestui an.
Propunerea Comisiei, care ar putea să sufere modificări înainte de publicare, îndeamnă de asemenea statele membre să stabilească un nivel minim pentru companiile care deţin facilităţi de stocare pe teritoriul lor şi precizează că guvernele pot oferi stimulente financiare pentru atingerea acestui obiectiv.
Firmele care deţin facilităţi de stocare de gaze au tendinţa de a umple depozitele în alt moment decât sezonul de termoficare de iarnă, în condiţiile în care atât preţurile angro la gaze cât şi cererea scad, de obicei, în sezonul de vară. Însă acest lucru nu s-a întâmplat şi anul trecut, astfel că în prezent gradul de umplere a depozitelor de gaze din Europa este la 32%, comparativ cu aproximativ 40% în urmă cu un an.
Uniunea Europeană importă aproximativ 90% din gazele naturale pe care le consumă, şi aproape 40% din aceste importuri vin din Rusia.
Majoritatea guvernelor statelor membre au implementat măsuri pentru a-i proteja pe consumatori de creşterea facturilor la energie, constând în reduceri de taxe şi subvenţii pentru gospodăriile cu venituri mici.
În documentul Comisiei se precizează că soluţia pe termen lung, care ar limita expunerea ţărilor pe costurile cu importurile de combustibili fosili, ar fi investiţiile în energie regenerabilă şi reducerea consumului de energie, prin renovarea căldurilor şi utilizarea unor procese industriale mai eficiente din punct de vedere energetic, aşa cum prevăd obiectivele climatice ale UE.
Comisia Europeană vrea să impună statelor membre UE obligaţia de a-şi umple depozitele de gaze înainte de venirea fiecărei ierni
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

1.851
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
1.851

2.335
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.335

33
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
33

105
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
105

54
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
54

123
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
123

84
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
84

424
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
424

38
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
38

132
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
132

17
Producția TotalEnergies a scăzut cu 15% din cauza războiului dintre SUA și Iran
17

33
Creșterea cererii de energie electrică din centrele de date din SUA ar putea stimula producția de combustibili fosili
33

29
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
29













Comentează