Parlamentul European şi Consiliul au ajuns joi la un acord provizoriu privind modernizarea drepturilor călătorilor din transportul feroviar, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, relatează agerpres.
"După trei ani de negocieri şi de cooperare cu Parlamentul European şi cu Consiliul, avem, în sfârşit, un acord cu privire la drepturile călătorilor din transportul feroviar. Noul regulament înseamnă o mai bună protecţie a pasagerilor europeni în caz de întârzieri, anulări, legături pierdute sau discriminare. Aceasta înseamnă, de asemenea, mai multă încredere în companiile feroviare. Salut în special progresele care s-au făcut pentru a răspunde mai bine nevoilor persoanelor cu handicap sau cu mobilitate redusă, precum şi claritatea juridică pe care am dobândit-o atât pentru consumatori, cât şi pentru întreprinderi", a declarat comisarul pentru mobilitate şi transport, Adina Vălean.
Acordul asigură o mai bună protecţie a pasagerilor în caz de întrerupere a călătoriei şi clarifică normele de aplicare şi tratare a plângerilor. De asemenea, oferă acces mai bun la informaţii şi îmbunătăţeşte semnificativ drepturile pasagerilor cu handicap sau cu mobilitate redusă. În plus, noile norme vor asigura mai multe spaţii pentru biciclete. Trenurile noi şi trenurile care au fost supuse unor renovări majore vor trebui să dispună de spaţiu dedicat pentru a transporta un număr adecvat de biciclete.
În cele din urmă, acordul propus clarifică circumstanţele extraordinare (precum condiţiile meteorologice extreme sau pandemia) în care operatorii ar fi scutiţi de obligaţia de a plăti despăgubiri, întrucât aceştia nu ar fi în măsură nici să evite astfel de evenimente, nici să împiedice consecinţele acestora). Însă, în astfel de cazuri, pasagerii au întotdeauna dreptul la rambursarea în totalitate a sumei plătite pentru bilete, la redirecţionare şi la asistenţă. Acest lucru este în conformitate cu legislaţia aplicabilă altor moduri de transport.
Adoptarea propunerii Comisiei va spori atractivitatea transportului feroviar ca mod de transport durabil, în conformitate cu propunerea noastră de promovare a Anului european al căilor ferate în 2021 şi cu obiectivele Pactului verde european. În 2017, Comisia a propus actualizarea normelor privind transportul feroviar de pasageri în UE. Cei doi colegiuitori trebuie să adopte în mod formal acordul înainte ca acesta să devină act cu putere de lege.
Comisia Europeană salută acordul provizoriu de consolidare a protecţiei pasagerilor din transportul feroviar
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Italia cere prudență în folosirea activelor rusești înghețate pentru sprijinirea Ucrainei
0

15
China reduce semnificativ taxele vamale la importurile de carne de porc din UE
15

14
România, printre statele UE cu cele mai puține locuri de muncă vacante
14

2.091
Expertul internațional, care a avertizat din vară asupra riscurilor: „Situatia de la Paltinu nu e un accident. Este semnalul că România riscă să rămână fără apă.”
2.091

35
Controale ANAF la centrele comerciale și logistice din Bucureşti şi judeţul Ilfov: bunuri confiscate de aproape 18 milioane de lei
35

23
Femeile din Germania câștigă în continuare semnificativ mai puțin decât bărbații
23

2.219
Imagini spectaculoase de pe cel mai greu tronson al autostrăzii care străpunge Carpații: Lucrări de o complexitate uriașă
2.219

3.582
FOTO Inaugurare importantă: România deschide primul drum realizat de chinezi - Miercuri este marea zi
3.582

2.156
Mai multe complexuri comerciale din București și Ilfov, sub lupa ANAF: Controale antifraudă cu confiscări de aproape 18 milioane de lei
2.156

118
Nervi pentru românii care se întorc acasă de sărbători. Marile aeroporturi din Europa anunță greve toată luna decembrie
118

2.561
UE strânge șurubul. Toate importurile de mașini-unelte din afara Uniunii vor fi taxate
2.561

119
Grecia rambursează anticipat 5,3 miliarde de euro din împrumuturile europene
119

33
Peste 136.000 de persoane vulnerabile au primit sprijin prin Colecta Națională de Alimente de Crăciun
33





















Comentează