Comisia Europeană a propus miercuri noi norme pentru a preciza cine poate utiliza şi accesa datele generate în UE în toate sectoarele economice, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, conform Agerpres.
Legea privind datele va asigura echitatea în mediul digital, va stimula dezvoltarea unei pieţe competitive a datelor, va oferi oportunităţi pentru o inovare bazată pe date, precum şi o mai mare accesibilitate a datelor pentru toţi. Aceasta va antrena servicii noi, inovatoare, precum şi preţuri mai competitive pentru serviciile post-vânzare şi pentru repararea obiectelor conectate. Această ultimă componentă orizontală a Strategiei Comisiei privind datele va juca un rol esenţial în transformarea digitală, în conformitate cu obiectivele digitale pentru 2030.
"Dorim să oferim consumatorilor şi întreprinderilor un control şi mai mare asupra a ceea ce se poate face cu datele lor, precizând cine poate accesa datele şi în ce condiţii. Avem de-a face, aşadar, cu un principiu digital esenţial care va contribui la crearea unei economii solide şi echitabile bazate pe date şi va orienta transformarea digitală la orizontul 2030", a afimat Margrethe Vestager, vicepreşedintele executiv pentru o Europă pregătită pentru era digitală.
Potrivit comunicatului citat, întocmai ca luminile stradale sau vederile panoramice, datele constituie bunuri neconsumptibile: pot fi accesate de mai multe persoane în acelaşi timp şi pot fi consumate de nenumărate ori fără ca acest lucru să le afecteze calitatea sau să existe riscul epuizării resurselor. Volumul datelor este în continuă creştere, de la 33 de zettabytes generate în 2018 la 175 de zettabytes preconizate pentru 2025. Este vorba de un potenţial neexploatat, 80% din datele industriale nefiind utilizate vreodată. Legea privind datele abordează aspectele juridice, economice şi tehnice care conduc la o subutilizare a datelor. Noile norme vor pune la dispoziţie un volum mai mare de date în vederea reutilizării şi se preconizează că vor genera o contribuţie suplimentară de 270 de miliarde de euro la PIB până în 2028.
Propunerea de Lege privind datele include: măsuri care să le permită utilizatorilor de dispozitive conectate să aibă acces la datele generate de respectivele dispozitive, date care sunt adesea colectate exclusiv de către producători; măsuri care să permită schimbul de astfel de date cu părţi terţe pentru a furniza servicii post-vânzare sau alte servicii inovatoare bazate pe date. Propunerea menţine stimulentele oferite producătorilor pentru a-i îndemna să continue să investească în generarea de date de înaltă calitate, prin acoperirea costurilor lor legate de transfer şi prin excluderea utilizării datelor partajate care sunt în concurenţă directă cu produsul lor.
De asemenea, sunt incluse măsuri de reechilibrare a puterii de negociere a IMM-urilor prin prevenirea dezechilibrelor contractuale excesive în contractele de schimb de date. Legea privind datele le va proteja de clauzele contractuale abuzive impuse de o parte care dispune de o poziţie de negociere mult mai puternică. De asemenea, Comisia va elabora modele de clauze contractuale pentru a ajuta aceste întreprinderi să elaboreze şi să negocieze contracte echitabile de partajare a datelor.
În plus, sunt prezentate mijloace conferite organismelor din sectorul public pentru a accesa şi a utiliza datele deţinute de sectorul privat care sunt necesare în circumstanţe excepţionale, de exemplu în cazul unei urgenţe publice, cum ar fi inundaţiile şi incendiile forestiere, sau pentru a pune în aplicare un mandat legal în cazul în care datele nu ar fi disponibile în alt mod. Este necesar să se ia cunoştinţă de datele respective pentru a putea răspunde rapid şi în condiţii de siguranţă, reducând totodată la minimum sarcina asupra întreprinderilor.
Propunerea de Lege privind datele include şi noi norme care să le permită clienţilor să treacă efectiv de la un furnizor de servicii de prelucrare a datelor în cloud la altul şi să instituie garanţii împotriva transferului ilegal de date.
În plus, Legea privind datele revizuieşte anumite aspecte ale Directivei privind bazele de date, care a fost creată în anii '90 pentru a proteja investiţiile în prezentarea structurată a datelor. Directiva clarifică în special faptul că bazele de date care se alimentează de la dispozitivele şi obiectele internetului obiectelor (IoT) nu ar trebui să beneficieze de o protecţie juridică separată. Astfel, se va garanta faptul că datele vor putea fi accesate şi utilizate, se precizează în comunicat.
Consumatorii şi întreprinderile vor putea avea acces la datele dispozitivului lor şi le vor putea utiliza pentru servicii post-vânzare şi servicii cu valoare adăugată, cum ar fi mentenanţa predictivă. Datorită faptului că dispun de mai multe informaţii, consumatorii şi utilizatorii, de exemplu fermierii, companiile aeriene sau societăţile de construcţii, vor fi în măsură să ia decizii mai bune, de exemplu vor putea achiziţiona produse şi servicii de calitate superioară sau mai durabile, contribuind astfel la obiectivele Pactului verde.
Potrivit Executivului comunitar, întreprinderile şi actorii industriali vor dispune de o panoplie mai amplă de date şi vor beneficia de o piaţă competitivă a datelor. Furnizorii de servicii post-vânzare vor fi în măsură să ofere servicii mai personalizate şi să concureze pe picior de egalitate cu serviciile comparabile oferite de producători, în timp ce datele pot fi combinate pentru a dezvolta, de asemenea, servicii digitale complet noi.
Comisia Europeană propune noi norme pentru a preciza cine poate utiliza şi accesa datele generate în UE în toate sectoarele economice
Articole Similare

1
Monopolul Visa la Jocurile Olimpice evidenţiază vulnerabilităţile Europei în sectorul plăţilor
1

825
Producția agricolă a României se va dubla: Ploile sunt mana cerească. Ne pot scoate din recesiune
825

98
Florin Barbu avertizează că a scăzut cu aproape 30% consumul de alimente / Unităţile de procesare merg pe pierdere - Va propune o plafonare a adausului comercial, în funcţie de inflaţie
98

81
Ministrul Agriculturii susţine că nu se opune reformei administraţiei, dar i s-a promis că, dacă va face reorganizare la minister, nu va mai intra sub incidenţa altor măsuri: Trebuie să discutăm de a construi prin aceste reforme - Şedinţă a Coaliţiei
81

971
Ministrul Agriculturii explică cum va funcționa mecanismul prin care va fi plafonat prețul la alimente în funcție de inflație. Care este pocentul luat în calcul
971

2.557
Extrageri la Loteria Română: Lista completă a numerelor norocoase de duminică seara
2.557

2.353
Cîțu ia la țintă Guvernul, BNR și Fitch: „Soluțiile” implementate din vara lui 2025 nu doar că n-au ajutat, dar au înrăutățit vizibil situația economică
2.353

73
Livrările de petrol prin conducta Drujba, supuse ”şantajului politic” din partea Kievului, susţine premierul slovac
73

9.487
Cine este Karina Pavăl, moștenitoarea imperiului Dedeman, arhitecta mega-tranzacției Carrefour
9.487

99
Șefa BCE: „Nu impozitelor pe capitalul care părăsește Europa, ci stimulentelor pentru a-l păstra”
99

1.612
Cele mai importante evenimente interne de săptămâna următoare: reforma în administrație, programul de relansare economică, pensiile magistraților
1.612

1.537
Ofensivă economică PSD: Câciu propune plafonări de prețuri și sprijin direct pentru 3 milioane de români
1.537

72
Zona euro analizează strategii pentru „suveranitate monetară” și reducerea dependenței de dolar
72

















Comentează