Comisia Europeană a devansat pe 23 septembrie prezentarea mult aşteptatului său proiect de reformare a politicii UE în domeniul migraţiei ca urmare a incendiului din tabăra de refugiaţi Moria din Grecia, conform anunţului făcut de preşedinta instituţiei, Ursula von der Leyen, transmite AFP preluat de agerpres.
Acest nou pact privind migraţia şi azilul, amânat de mai multe ori, trebuia să fie prezentat pe 30 septembrie. Incendiul care a devastat tabăra de refugiaţi Moria de pe insula elenă Lesbos a adus însă în atenţie urgenţa unei soluţii europene durabile.
"Am convenit ca publicarea să fie devansată pe 23 septembrie", a declarat von der Leyen într-o conferinţă de presă.
"Prin accelerarea dezbaterilor sperăm să obţinem rezultate mai bune", a adăugat şefa executivului european, în contextul în care incendiul din Grecia este interpretat drept un simbol al eşecului politicii UE în domeniul migraţiei şi al diviziunilor între ţările europene, la cinci ani după criza din 2015.
Comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a subliniat săptămâna trecută necesitatea unui "mecanism permanent şi obligatoriu de solidaritate" între europeni, faţă de ţările din prima linie care gestionează sosirea migranţilor precum Grecia, Malta sau Italia. Noul pact trebuie să ofere, de asemenea, soluţii pentru accelerarea procedurilor de azil, pentru a se evita ca solicitanţii să rămână la nesfârşit în tabere de refugiaţi precum Moria, a spus ea.
În prezent au loc discuţii între UE şi autorităţile elene cu privire la o posibilă gestionare comună a centrului care urmează să înlocuiască tabăra Moria.
"În ultimele zile am început să ne gândim împreună la construirea unui centru de către autorităţile elene, care ar putea fi gestionat şi de autorităţile europene", a declarat Ursula von der Leyen. "Dar este foarte important să ne gândim la toate responsabilităţile", a continuat ea. "Va fi nevoie de un memorandum de înţelegere detaliat, care să stipuleze tot ce trebuie clarificat."
Comisia Europeană devansează prezentarea reformei politicii Uniunii în domeniul migraţiei
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

124
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
124

7.552
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
7.552

176
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
176

6.645
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
6.645

2.802
România devine o putere tot mai mare pe piața căutată de toată lumea - Ministrul Bogdan Ivan: Aproape ne vom tripla capacităţile de producţie a energiei nucleare
2.802

2.869
Nicușor Dan avertizează la nivel european: e nevoie de măsuri urgente pentru scăderea preţului energiei
2.869

834
Maia Sandu și Volodimir Zelenski, printre primii laureați ai Ordinului European de Merit: Roberta Metsola a făcut anunțul la Strasbourg
834

105
Gheorghe Falcă: Parlamentul European a adoptat primul raport privind criza locuințelor din Uniunea Europeană
105

2.001
Premieră - Parlamentul Ungariei adoptă o moţiune de respingere a aderării Ucrainei la UE
2.001

1.489
Cătălin Predoiu, mesaj la Forumul Salzburg în plin conflict internațional: "România cere consolidarea protecției frontierelor externe și întărirea rolului FRONTEX"
1.489

1.727
Rusia, marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu? Avertismentul lansat de președintele Consiliului UE
1.727

203
România – poziție fermă în Parlamentul European pe criza locuirii
203

33
Oficialii europeni cer prudență în politica monetară BCE pe fondul impactului războiului din Orientul Mijlociu
33

















Comentează