Vicepreşedintele pentru relaţii interinstituţionale al Comisiei Europene, Maros Sefcovic, a solicitat miercuri să aibă rapid o întâlnire cu ministrul de stat britanic Michael Gove, responsabil pentru aplicarea acordului de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, transmit Reuters şi AFP potrivit Agerpres.
''Voi cere desfăşurarea cât mai rapid posibil a unui comitet mixt extraordinar asupra acordului de retragere, pentru ca partenerii noştri din Regatul Unit să ofere detalii şi să răspundă îngrijorărilor noastre referitoare la proiectul de lege'', a declarat Sefcovic într-o conferinţă de presă. El şi-a exprimat speranţa că Londra va da ''asigurări că acordul va fi efectiv pus în practică integral şi în termenele prevăzute''.
Comitetul mixt consacrat aplicării acordului de retragere convenit de UE şi de Regatul Unit în ianuarie este co-prezidat de Sefcovic şi de Gove.
Cei doi au avut marţi seară o convorbire telefonică. ''I-am transmis foarte clar (lui Gove) că acordul de retragere nu este deschis renegocierii'', a explicat reprezentantul executivului comunitar.
Guvernul britanic a publicat miercuri un proiect de lege ce repune în discuţie angajamentele luate în cadrul Brexitului, o încălcare a dreptului internaţional asumată de Londra, ceea ce complică negocierile şi aşa dificile între UE şi Regatul Unit.
În virtutea protocolului privind Irlanda de Nord, această provincie britanică ar trebui să urmeze unele dintre regulile UE după perioada de tranziţie post-Brexit - care se încheie la 31 decembrie 2020 - pentru a garanta absenţa frontierei fizice cu Republica Irlanda, membră a UE, şi pentru a evita reapariţia tensiunilor în această regiune.
Începută marţi, a opta rundă de negocieri dintre UE şi Regatul Unit urmează să se încheie joi. Tratativele între cele două părţi vor continua până pe 2 octombrie, înaintea unui summit în care liderii statelor membre ale UE speră să valideze un acord cu Londra.
Principalele divergenţe sunt legate de solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de liber schimb fără cote şi taxe vamale Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar, pentru a evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană. Un dosar controversat este cel referitor la pescuit. Bruxellesul doreşte un acord extins care să includă norme comunitare privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra susţine ideea încheierii unui acord clasic de liber schimb.
Comisia Europeană cere o reuniune de urgenţă cu Regatul Unit
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

734
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
734

1.171
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.171

104
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
104

2.989
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
2.989

3.314
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
3.314

52
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
52

146
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și incompetenței
146

186
Claudiu Târziu: România a fost obligată să închidă mine și capacități energetice
186

17.833
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
17.833

140
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
140

8.391
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.391

215
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
215

7.150
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
7.150
















Comentează