Comisia Europeană i-a cerut Maltei să îi găsească pe autorii asasinatului 'barbar' căruia i-a căzut victimă jurnalista malteză Daphne Caruana Galizia, ale cărei funeralii au loc vineri, şi să-şi rezolve 'potenţialele probleme structurale' referitoare la statul de drept, transmite Reuters, conform agerpres.ro.
În cel mai dur comentariu de până acum privitor la derapajele antidemocratice din Malta, prim-vicepreşedintele executivului comunitar Frans Timmermans a spus că această ţară nu trebuie să lase 'nicio piatră neîntoarsă' în căutarea autorilor asasinatului.
''Ochii Europei sunt aţintiţi asupra autorităţilor malteze. Vrem ca cei direct sau indirect responsabili pentru această crimă oribilă să fie aduşi în faţa justiţiei. Şi dorim ca investigaţia să-şi urmeze cursul, astfel încât orice alte nereguli care pot apărea să facă obiectul punerii sub acuzare şi potenţialele probleme structurale să fie soluţionate'', a menţionat Timmermans, care în calitatea sa de adjunct al preşedintelui CE, Jean-Claude Juncker, supraveghează eforturile Bruxelles-ului de a asigura respectarea standardelor democratice de către statele membre.
El a estimat că este în joc democraţia în mica insulă mediteraneană, unde premierul, alţi demnitari guvernamentali şi reprezentanţi ai opoziţiei au urmărit în justiţie pentru calomnie jurnalişti care i-au acuzat de corupţie.
''Acest lucru nu se va întâmpla în Europa. Nu în mandatul acestei Comisii'', a accentuat Timmermans.
Daphne Caruana Galizia (53 de ani) a fost ucisă la 16 octombrie cu ajutorul unei încărcături explozive plasate sub automobilul său în apropierea casei ei din satul maltez Bidnija. Potrivit dpa, bomba folosită în acest asasinat conţinea în special Semtex, un explozibil plastic extrem de puternic, iar deflagraţia ar fi fost declanşată cu ajutorul unui telefon mobil. Sub automobilul jurnalistei a fost plasat circa jumătate de kilogram de Semtex - aceeaşi cantitate cu cea folosită în atentatul de la Lockerbie (Scoţia), din 1988, contra unui avion al companiei aeriene americane PanAm.
Născută în 1964 la Sliema, pe coasta nord-estică a Maltei, Daphne Caruana Galizia a crescut într-o familie obişnuită, de condiţie medie. Înainte de a-şi lansa blogul Running Commentary, ea a fost un editorialist constant al publicaţiei The Sunday Times of Malta, apoi a publicat în The Malta Independent. Asasinarea ei a tras un semnal de alarmă asupra faptului că vendetele politice şi criminalitatea organizată devin fenomene tot mai periculoase şi mai greu de controlat în Europa.
Caruana Galizia a acuzat constant politicieni şi alţi oficiali maltezi de corupţie în popularul său blog, fiind dată în judecată de câteva ori. Însuşi premierul Joseph Muscat a devenit ţinta criticilor după ce jurnalista a scris că o firmă al cărei nume apare în scandalul 'Panama Papers', Egrant Inc., este deţinută de soţia premierului, Michelle Muscat. Potrivit ziaristei, soţia premierului maltez ar fi primit bani de la una dintre fiicele preşedintelui azer Ilham Aliev, prin intermediul unei companii înfiinţate de Mossack Fonseca, firma de avocatură aflată în centrul scandalului 'Panama Papers'.
O anchetă realizată de către circa o sută de publicaţii din întreaga lume în legătură cu 11,5 milioane de documente a dus la dezvăluirea, în aprilie 2016, a unor conturi în paradisuri fiscale aparţinând unui număr de 140 de responsabili politici sau personalităţi. Documentele, regrupate sub denumirea de 'Panama Papers', au provenit de la casa de avocatură Mossack Fonseca, cu sediul în Panama. Potrivit Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţii (ICIJ), ce a reunit pentru această activitate 370 de jurnalişti din peste 70 de ţări, mai mult de 214.000 de entităţi offshore au fost implicate în operaţiuni financiare în peste 200 de ţări şi teritorii din întreaga lume.
Comisia Europeană cere Maltei să găsească autorii asasinatului 'barbar' căruia i-a căzut victimă jurnalista Galizia
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

3
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
3

154
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
154

22
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
22

899
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
899

56
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
56

419
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
419

597
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
597

1.113
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.113

1.644
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.644

722
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
722

1.047
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
1.047

1.343
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.343

118
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
118















Comentează