Comisia Europeană (CE) a aprobat prelungirea, până la 30 iunie 2022, a programelor incluse în schema de ajutor IMM Invest, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Dumitru Nancu, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), conform agerpres.
"Programul IMM Invest este cel mai mare program pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Cifrele arată impactul fiscal, dar vreau să menţionez că, totodată, atât AgroInvest, cât şi programul IMM Invest reprezintă cel mai mare parteneriat public-privat din România. Este vorba despre Guvernul României împreună cu întreg sistemul financiar-bancar din România. În acest moment avem convenţii cu toate instituţiile financiar-bancare din România în cadrul acestui program. Am şi o veste bună: Comisia Europeană a aprobat prelungirea până la 30 iunie 2022 a programelor acestei scheme de ajutor în cadru temporar de stat, schemă care cuprinde cele două programe - Programul IMM Invest şi subprogramul AgroInvest. Asta înseamnă că programul se va extinde pe următoarele şase luni, până la 30 iunie 2022", a spus Nancu.
Conform celor mai recente date, prezentate de şeful FNGCIMM, până în prezent, au fost acordate 40.000 de garanţii, prin IMM Invest, iar plafonul financiar alocat acestei scheme, în valoare de 15 miliarde de lei, a fost epuizat.
"La această dată, programul înregistrează cifre foarte importante. De la începutul programului, 1 iunie 2020 şi până în prezent, s-au acordat 40.000 de garanţii, credite garantate de Guvernul României. Programul IMM Invest 2021 are alocat, la acest moment, un plafon de garantare de 15 miliarde lei, din care un miliard pentru AgroInvest. Cererea foarte mare pentru acest program a făcut ca Guvernul să reacţioneze rapid la nevoia fermierilor şi astfel în acest moment s-a triplat, practic, plafonul. Avem, solicitări de 2,7 miliarde lei, iar diferenţa de 12,3 miliarde lei a rămas plafon pentru IMM Invest. Plafonul de 15 miliarde de lei a fost epuizat. Urmează ca la sfârşitul acestei luni să facem o realocare între instituţiile financiare care au cheltuit plafonul alocat şi cele care mai au plafon. În acest moment, sunt patru instituţii financiar-bancare care au epuizat plafonul alocat şi au solicitat o creştere", a subliniat Dumitru Nancu.
Reprezentanţi ai instituţiilor bancare, ai patronatelor şi asociaţiilor din domeniu au participat, marţi, la cea de-a doua ediţie a evenimentului "Banking Forum by Financial Intelligence".
Comisia Europeană a aprobat prelungirea programelor incluse în schema de ajutor IMM Invest
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pentru lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
1

1.231
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
1.231

65
Daniel Constantin (ARICE): „Reducerea deficitului comercial este un semnal pozitiv, dar exporturile trebuie consolidate”
65

2.085
Guvernul României intervine în plină criză energetică: compensații la motorină pentru o categorie socială / Cine e vizat
2.085

63
Șeful Camerei Consultanților Fiscali, propunere îndrăzneață în plină criză energetică: reducerea accizei la carburanți sau amânarea creșterilor de taxe
63

63
Spania intră în dispută cu SUA după ce a refuzat să crească bugetul apărării la 5% din PIB
63

822
Volatilitate accentuată pe piețele energetice: După petrol, și prețurile gazelor naturale urcă vertiginos și amenință Europa
822

2.726
România accelerează o investiție strategică: Începe modernizarea drumului de fier care conectează Europa Centrală cu Balcanii
2.726

20
Coreea de Sud plafonează preţurile la combustibili pentru prima dată din 1997
20

63
Realitatea din piața second-hand: Mașini din România cu kilometrajul dat înapoi cu peste 320.000 km, arată rapoartele de istoric auto
63

1.523
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.523

41
Cursuri gratuite pentru integrarea pe piața muncii, organizate de AMOFM București
41

60
Cursul BNR: Leul s-a depreciat ușor față de euro și dolar
60

















Comentează