Deputatul liberal Ionuţ Stroe, membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a declarat că PNL a solicitat, ca principal partid de opoziţie, opinia Comisiei de la Veneţia pe modificările celor trei legi ale Justiţiei (Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii), notează Agerpres.
"Reprezentanţii Comisiei de la Veneţia şi-au dorit să afle un punct de vedere din zona politică, din zona partidelor care sunt implicate în dezbaterea parlamentară. În mod clar am transmis că, din punctul nostru de vedere, modul în care actuala guvernare dialoghează este unul simulat (...) şi dacă şi-ar fi dorit să beneficieze de expertiza Comisiei de la Veneţia ar fi făcut acest lucru înainte de a promova aceste legi în Parlament. Am exprimat suspiciuni în legătură cu modul expeditiv de a trece prin dezbatere parlamentară Codurile de procedură penală. Bineînţeles, am solicitat ca principal partid de opoziţie această opinie. Este puţin târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată", a afirmat marţi Ionuţ Stroe după întâlnirea delegaţiei Comisiei de la Veneţia, aflată în vizită la Bucureşti, cu Delegaţia Parlamentului României la APCE.
El a menţionat că vizita delegaţiei este concentrată pe cele trei legi care descriu sistemul judiciar din România, care au fost deja promovate prin Parlament, şi că modificarea Codurilor penale nu a făcut parte din agendă, dar reprezentanţii parlamentarilor din opoziţie au informat şi în legătură cu această situaţie.
"Dialogul la fost unidirecţional, noi am vorbit, ei au ascultat. Au avut foarte multe vizite la CCR, la Parchetul General, la DNA, la Preşedinţie, peste tot. Probabil că au fost mult mai tehnice discuţiile acolo decât cu partidele parlamentare. Partidele parlamentare şi-au exprimat opinii în legătură cu modul în care s-au făcut aceste dezbateri, efectele pe care, din păcate, deciziile CCR, chiar dacă sunt de aprobare a acestor legi, s-ar putea să nu le evalueze foarte bine şi bineînţeles apelul nostru către Comisia de la Veneţia în a oferi acea opinie cât mai repede posibil", a mai spus Ionuţ Stroe.
Comisia de la Veneția - invitată de PNL să se exprime pe legile justiției
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

538
VIDEO Ilie Bolojan critică organizarea de la Metrorex: 'Nu cred că trebuie să avem o armată de paznici' / Cât de mulțumit este de activitatea Oanei Gheorghiu
538

1.428
VIDEO Guvernul pregătește legea cumulului pensie-salariu. Bolojan: 'Am obținut toate avizele / Va fi posibil doar dacă renunţi la 85% din valoarea pensiei'
1.428

20
VIDEO Ilie Bolojan: România va plăti în 2026 aproximativ 60 de miliarde de lei doar dobânzi la datoria publică
20

1.036
Georgescu: Acordul României cu Ucraina este „un act criminal și o trădare națională”
1.036

1.057
Călin Georgescu: „Dacă ajungeam președinte, România ar fi respirat”
1.057

231
VIDEO 'Legat de mame, că au suferit...vă puteți imagina?'. Ilie Bolojan reacționează la atacurile lui Grindeanu pe buget
231

849
USR refuză amendamentele la buget și atacă PSD: „Se joacă cu chibriturile”
849

2.548
VIDEO Ilie Bolojan, reacție după interviul dat de mama sa: 'Nu știam, dar nu mă pot supăra pe ea' / Replică acidă la ironiile Olguței Vasilescu: 'Fiecare să ne vedem de lucrurile noastre'
2.548

4.626
VIDEO Ilie Bolojan face acuzații fără precedent: 'Am tolerat acțiuni care au dus la scumpirea intenționată a energiei în favoarea unor 'băieți deștepți''
4.626

2.445
VIDEO Ilie Bolojan dă vina pe PSD pentru concedierile de la Dacia: 'Dacă nu eliminăm această taxă de 1%, avem probleme serioase'
2.445

1.758
VIDEO Ilie Bolojan răspunde dur la acuzațiile lui Sorin Grindeanu din scrisoarea publică: 'Acest tip de minciună, că cei răi sunt cu bogații, nu are niciun fundament'
1.758

2.475
VIDEO Ilie Bolojan a dat soluția PSD-ului: 'Cei care propun amendamente pentru sume suplimentare vor propune și amendamente pentru reducerea unor cheltuieli în alte părți'
2.475

1.100
Pîslaru avertizează PSD: „Merită să dăm foc bugetului pentru un câștig electoral de moment?”
1.100
















Comentează