Comisarul european pentru Afaceri Economice şi Financiare, socialistul francez Pierre Moscovici, le-a cerut social-democraţilor din statele Uniunii Europene să nu renunţe la valorile stângii în favoarea naţionalismului şi le oferă 'leadership-ul' său pentru a contribui la reînnoirea social-democraţiei europene, care la capitolul popularitate pierde tot mai mult teren în faţa conservatorilor şi dreptei naţionaliste, relatează sâmbătă agenţia EFE.
'Să nu lăsăm stânga naţionaliştilor. Noua social-democraţie trebuie să fie cu adevărat de stânga', a spus el într-un interviu acordat cotidianului Le Soir şi postului RTL, în care şi-a prezentat o carte recent publicată şi intitulată 'Dans ce clair-obscur surgissent les monstres' (În acest clar-obscur apar monştrii).
'Înflorirea populismelor arată că trăim o perioadă politică incredibilă, în care vechile scheme politice sunt bulversate. Cu noua tendinţă care apare, sub forma unui populism dur, cu un preşedinte baroc precum Donald Trump, sau cu un tânăr preşedinte european, ceea ce eu numesc un populism de catifea, sau civilizat, ori seducător. Toate acestea se întâmplă într-o epocă tulbure, în care monştrii sunt aici: antisemitismul, rasismul, fanatismul, intoleranţa, creşterea inegalităţilor care creează revolte, ameninţarea terorismului', notează comisarul european Moscovici.
El a admis că social-democraţia trăieşte momente 'extrem de dureroase' în mare parte din ţările Uniunii Europene şi că în Franţa ea este 'practic distrusă' după procentul catastrofal de 6,36 % obţinut la alegerile prezidenţiale din 2017.
'Şi totuşi, avem nevoie de o social-democraţie europeană. Trebuie să redefinim baza: nu lăsăm Europa centrului şi dreptei. Europa nu este de dreapta şi mi-ar plăcea să rezervăm stângii steagul Europei', a indicat politicianul socialist francez, formulând totodată ca obiectiv principal 'lupta împotriva inegalităţilor'.
Vehiculat printre posibilii candidaţi ai socialiştilor europeni pentru postul de preşedinte al Comsiei Europene începând din 2019, Pierre Moscovici mai spune că el îşi poate asuma 'leadership-ul' unui proces în opinia sa necesar de reînnoire a social-democraţiei europene.
'Îmi cunosc calităţile şi limitele. Cu experienţa mea, îndrăznesc să cred că pot fi util Europei, ţării mele, familiei mele politice. Dar nu sunt omul providenţial, nu pretind acest lucru. Dacă pot fi util, sau omul util, atunci nu voi ezita', a mărturisit el în interviu.
Declaraţiile sale evidenţiază perioada dificilă prin care trec social-democraţii europeni, care în contextul marcat de accentuarea decalajelor sociale, de valul de migranţi veniţi din afara Europei şi de insecuritate au pierdut mult din popularitate în favoarea formaţiunilor de orientare naţionalist-conservatoare.
După scorul foarte slab obţinut de socialiştii francezi la prezidenţiale, în Germania social-democraţii germani au înregistrat la legislativele de anul trecut cel mai slab rezultat din perioada postbelică, în timp ce tot în urma unui rezultat electoral slab social-democraţii austrieci au fost scoşi de la guvernare şi în locul lor a venit extrema-dreaptă. În Italia, în ultimele sondaje de dinaintea legislativelor de duminică social-democraţii sunt pe locul doi aproximativ la egalitate cu populiştii, în timp ce primul loc e ocupat de o coaliţie formată din dreapta şi extrema-dreaptă.
Comisarul Pierre Moscovici se oferă să conducă reînnoirea social-democraţiei europene
Explorează subiectul
Articole Similare

2.159
Răsturnare de situație: Ungaria contestă interzicerea importurilor de gaz rusesc în UE
2.159

2.091
VIDEO Anchetă: cum microelectronicele pentru rachetele care ucid ucrainenii ajunge în Rusia din Europa
2.091

1.892
VIDEO Steagul UE, în prim-plan la parada Indiei - ce urmează după acest gest simbolic. Ursula von der Leyen: 'Va culmina mâine'
1.892

110
VIDEO Franța: Trebuie să existe reciprocitate în acordul UE-Mercosur. România este partener strategic absolut esențial pentru Franța pe tema Mercosur
110

61
Paradă de Ziua Republicii în India: Uniunea Europeană și New Delhi pregătesc un 'acord al tuturor acordurilor'
61

131
Firea anunță fonduri masive pentru România după discuțiile cu Roxana Mînzatu: miliarde de euro pentru locuințe accesibile și Erasmus+
131

4.849
Dragoș Damian: „Geniile din analiza politică, economică și militară de la noi au ratat să comenteze cel mai important eveniment al începutului de an”
4.849

1.845
India reduce cu 40% taxele vamale pentru statele UE: Detalii despre negocierile purtate de Ursula von der Leyen
1.845

3.332
UE și India se pregătesc pentru 'mama tuturor acordurilor': ce avantaje vor avea cele două părți
3.332

4.539
Traian Băsescu avertizează: Fără Statele Unite ale Europei, cetățenii UE nu vor mai fi protejați. Urmează decizii dure pentru securitatea Europei
4.539

15.427
România se va topi la propriu. Ce fenomene meteo extreme ne vor lovi în următoarea perioadă
15.427

35.999
Schimbare radicală decisă la Bruxelles: internetul pe clasic va fi oprit. Cei care nu se vor adapta noilor tehnologii riscă să rămână offline
35.999

1.365
UE este îngrijorată de puterile extinse ale lui Trump în cadrul 'Consiliului pentru Pace'
1.365

















Comentează