Armenia va stinge luminatul stradal pentru a comemora victimele genocidului armean în loc să organizeze tradiţionala defilare cu torţe, din cauza pandemiei de COVID-19, au anunţat marţi autorităţile de la Erevan , notează AFP potrivit Agerpres.
Defilarea cu torţe, care se ţine anual la 23 aprilie în capitala ţării, Erevan, va fi anulată în acest an "în interesul sănătăţii şi securităţii cetăţenilor", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului armean, Eduard Agadjanian.
În locul defilării, toate felinarele stradale vor fi stinse în capitală în provincie joi, la orele 18.00 GMT, iar clopotele bisericilor vor răsuna la aceeaşi oră în întreaga ţară pentru a marca împlinirea a 105 ani de la tragedie, potrivit autorităţilor.
Vineri, premierul Nikol Paşinian şi Catolicosul Bisericii Apostolice Armene, Karekin al II-lea, vor depune flori la memorialul victimelor genocidului, la Erevan, potrivit sursei.
Armenii estimează că 1,5 milioane dintre ai lor au fost ucişi sistematic în timpul Primului Război Mondial de trupele Imperiului Otoman.
Turcia de după dizolvarea Imperiului Otoman, în 1920, recunoaşte masacrele, însă respinge termenul de "genocid", evocând un război civil în Anatolia, dublat de o foamete, în urma cărora au murit între 300.000 şi 500.000 de armeni şi toţi atâţia turci.
Numeroşi istorici şi universitari au admis că deportarea şi masacrarea armenilor în timpul Primului Război Mondial corespunde definiţiei juridice a genocidului.
Aproape 30 de ţări au adoptat legi, rezoluţii sau moţiuni de recunoaştere a genocidului.
În martie, Armenia, care a înregistrat până în prezent 1.401 cazuri de contaminare cu noul coronavirus, dintre care 22 de decese, a decretat stare de urgenţă pe întreg teritoriul şi a restricţionat libera circulaţie pentru a încerca să oprească răspândirea maladiei.
Comemorarea genocidului armean, afectată de coronavirus
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

9
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
9

71
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
71

175
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
175

1.745
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.745

932
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
932

1.246
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.246

1.200
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.200

617
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
617

1.544
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.544

96
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
96

3.512
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.512

4.167
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.167

3.300
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.300

















Comentează