Comandamentul european al Statelor Unite va acorda 10.000 de dolari pentru achiziţia de materiale sanitare necesare persoanelor din satele izolate ale Deltei Dunării, a declarat maiorul Brad Stark, din cadrul Ambasadei Statelor Unite în România, prezent joi, la Sulina, la o acţiune umanitară organizată de Statul Major al Forţelor Navale (SMFN) în parteneriat cu Garda Naţională a statului american Alabama, potrivit Agerpres.
Acţiunea umanitară a început în satul C.A. Rosetti, unde au fost consultate peste 100 de persoane şi a continuat în satele Cardon, Sfiştofca şi Letea, precum şi în oraşul Sulina, pacienţii primind informaţii legate atât de starea lor de sănătate, cât şi de măsurile de acordare a primului ajutor.
"După ce am identificat nevoile din regiune, cu ajutorul Comandamentului European al Statelor Unite, am putut accesa fonduri de 10.000 de dolari, bani cu care vom putea cumpăra echipamente medicale, precum truse de igienă orală, ochelari de vedere, bastoane, cârje, pentru a veni în sprijinul pacienţilor în următoarele săptămâni", a afirmat maiorul Brad Stark.
El a mai spus că acţiunea din Deltă a apărut pe fondul colaborării de 26 de ani dintre statul american Alabama şi România.
Potrivit medicului-şef al SMFN, maior Lucian Alexandru, până la mijlocul zilei de joi, medicii militari americani şi români au consultat peste 400 de persoane iar principala problemă este accesul dificil al populaţiei la serviciile medicale.
"Pacienţii sunt văzuţi rar şi atunci afecţiuni care nu ar pune probleme devin tot mai grave. Vorbim de afecţiuni din toate sferele. Am avut copii pacienţi care până la vârsta de 11-12 ani nu au văzut un medic şi le lipseşte o parte din schema de vaccinare", a menţionat maiorul Lucian Alexandru.
La rândul său, medicul-şef al echipei militare americane, colonel Michael Rowland, a spus că situaţia din această regiune este similară cu cea din Alabama.
"Din experienţa mea, pot spune că aici există multe similitudini cu diferite zone din lume. Chiar la noi, în Alabama, întâlnim situaţii asemănătoare unde din cauza izolării localnicii nu au parte de îngrijiri medicale specializate. Şi la noi identificăm acele zone, cum am făcut aici şi încercăm pas cu pas să-i ajutăm pe localnici, aşa cum am încercat şi aici, împreună cu Forţele Navale", a declarat colonelul Rowland.
În Delta Dunării, zonă care numără aproape 10.000 de locuitori, există patru medici de familie.
Acţiunea SMFN derulată în parteneriat cu Garda Naţională a statului american Alabama se va încheia vineri
Comandamentul european al SUA va acorda un ajutor pentru achiziţia de materiale sanitare necesare persoanelor din satele izolate ale Deltei Du
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

18
Horoscopul zilei de 16 martie 2026. Racii au noroc neașteptat în plan social. Află ce se întâmplă cu zodia ta
18

959
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
959

60
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
60

1.089
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.089

4.092
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
4.092

5.545
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.545

1.900
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.900

3.762
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.762

2.436
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.436

2.510
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.510

3.072
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.072

2.261
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.261

217
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
217














Comentează