Dezarmarea FARC în Columbia urmează să înceapă miercuri cu inventarierea armelor aflate în mâinile acestei gherile cu care a fost semnat un acord de pace, a anunţat marţi guvernul de la Bogota, citat de AFP, preluat de agerpres.
"Procesul de dezarmare va începe miercuri, ceea ce implică inventarierea armelor, distrugerea celor care nu sunt stabile", a declarat jurnaliştilor Înaltul comisar pentru pace, Sergio Jaramillo.
Acordul de pace prevede că luptătorii de gherilă să depună treptat armele într-un termen de 180 de zile cu începere de la 1 decembrie.
Miercuri, 30% din arsenalul lor ar trebui să fie predat conforma calendarului stabilit, dar operaţiunile se află în întârziere din cauza problemelor logistice pentru a-i aduna pe membrii Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC), a subliniat Sergio Jaramillo care a precizat că data limită nu va fi schimbată.
"Pentru a începe ferm procesul de dezarmare şi ca dovadă a angajamentului nostru total pentru pace, armele (...) vor trece sub controlul Naţiunilor Unite", a confirmat în cursul unei conferinţe de presă liderul FARC, Ivan Marquez.
Ultimii dintre cei aproape 6.900 de luptători ai FARC, gherilă apărută în 1964 pe fondul unei revolte a agricultorilor, s-au alăturat camarazilor lor la 18 februarie (în loc de sfârşitul lui decembrie, cum era prevăzut) în 26 de zone din ţară, unde se vor pregăti pentru a reveni la viaţa civilă.
Columbia doreşte să pună capăt unui conflict armat care durează din anii 1960 şi a implicat vreo 30 de gherile, paramilitari de extremă dreapta şi forţe de ordine, făcând cel puţin 260.000 de morţi, peste 60.000 de dispăruţi şi 6,9 milioane de persoane deplasate.
Guvernul de la Bogota a lansat în februarie negocieri de pace cu ultima rebeliune activă pe teritoriul ţării, Armata de Eliberare Naţională (ELN, inspirată de revoluţia cubaneză), un proces ameninţat, totuşi, de recente atentate.
Columbia: Miercuri începe dezarmarea gherilei FARC
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

296
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
296

2.310
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
2.310

1.365
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
1.365

2.806
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
2.806

10.443
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
10.443

3.197
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
3.197

61
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
61

61
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
61

3.374
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
3.374

37
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
37

30
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
30

1.385
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.385

76
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
76

















Comentează