Preşedintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja, susţine că, în urma negocierilor dintre Romprest şi primarul Clotilde Armand, ar fost menţinute aceleaşi tarife, dar s-a convenit reducerea frecvenţei pentru serviciul de salubritate.
"Se pare că negocierea de ieri prevede exact aceleaşi tarife, deci tot acest circ pe nervii şi pe sănătatea cetăţenilor Sectorului 1 a fost complet inutil. Doar un joc de imagine, după cum am spus de nouă luni de zile şi noi, şi o mulţime de profesionişti din spaţiul public. Culmea este că ni se prezintă deja o mare victorie prin faptul că scade factura pentru Sectorul 1. Dar asta nu pentru că scad preţurile, aşa cum în mod mincinos se susţine, ci pentru că Primăria a solicitat reducerea frecvenţelor", a scris Burduja, joi, pe Facebook.
El s-a arătat nemulţumit şi de faptul că membrii Consiliului local nu au fost informaţi în legătură cu negocierile dintre primarul Armand şi Romprest, în condiţiile în care că există un regulament adoptat de Consiliul General privind frecvenţele pentru serviciul de salubritate, iar în Sectorul 1 acesta nu este respectat în prezent.
"De la bun început, Partidul Naţional Liberal a solicitat ferm două lucruri: să avem un sector curat şi să se respecte legea. Prin înţelegerea parafată ieri, niciunul dintre aceste criterii nu este respectat. Suntem în continuare alături de primarul Sectorului 1 pentru găsirea unei soluţii şi pentru a face viaţa cetăţenilor mai bună. Aceasta e diferenţa între a face politica pentru politicieni (de dragul circului şi like-urilor) şi a face politică pentru cetăţeni şi binele lor. Reducerea frecvenţelor a fost pe masă încă de la comisia de mediere a Consiliului local, de la începutul anului. Se putea face de atunci, dacă asta era soluţia, şi s-ar fi economisit deja zeci de milioane de lei de la bugetul local", a precizat Sebastian Burduja.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a transmis joi că Romprest "a acceptat" să asigure serviciile de salubrizare din Sectorul 1 "la jumătatea" preţului solicitat la începutul anului.
"Compania de salubrizare a acceptat ieri (în scris) la Prefectură să asigure serviciile din Sectorul 1 la jumătatea preţului solicitat la începutul anului. Adică la un tarif de 10-12 milioane de lei pe lună, faţă de 20 de milioane de lei, cât a cerut iniţial. A fost nevoie de: 10 luni de zile de luptă, şantaje şi gunoi pe străzi, linşaje mediatice non-stop la televiziunile unor personaje sinistre, de un Consiliu ostil şi ignorant la nevoile cetăţenilor care au fost furaţi ani de zile, de 10 luni să înţeleagă asta. Banii recuperaţi şi salvaţi vor fi investiţi masiv în infrastructură, şcoli şi spitale. În comunitate", a susţinut Armand.
Clotilde Armand, prinsă din nou că MINTE. PNL Sector 1: Negocierea cu Romprest prevede exact aceleaşi tarife
București
7°C
Articole Similare

197
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
197

134
VIDEO Ilie Boloajn, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
134

360
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
360

1.649
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
1.649

61
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
61

95
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
95

1.342
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.342

1.892
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
1.892

69
Guvernul aprobă OUG pentru transferul a 1.034 de baze sportive și tabere către autoritățile locale
69

2.202
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.202

1.647
Adrian Câciu cere PSD să îl schimbe pe Bolojan din funcția de premier: Fără el, România ar arăta mult mai bine
1.647

2.748
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
2.748

5.178
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
5.178

















Comentează