Preşedintele Klaus Iohannis a plantat, vineri, un pui de stejar în curtea Colegiului "C.D. Loga" din Timişoara, după ce s-a întâlnit cu elevi, dascăli şi absolvenţi ai acestui liceu de elită, care împlineşte 100 de ani de la înfiinţare potrivit Agerpres.
În discursul său, şeful statului a remarcat faptul că acest centenar din educaţia timişoreană se suprapune celui al devenirii Banatului ca parte integrantă a României de astăzi.
"Celebraţi un centenar de excelenţă, dedicare şi implicare civică, într-un an cu o simbolistică specială, aniversarea a 100 de ani de când Timişoara a devenit parte a României. 'C.D. Loga' reprezintă expresia idealurilor Marii Uniri, a acelui început efervescent al naţiunii noastre, când educaţia a fost fundamentul care a făcut posibilă unirea reală a românilor şi dezvoltarea noului stat", a afirmat Klaus Iohannis.
Preşedintele a subliniat faptul că tocmai de excelenţă în educaţie are nevoie România, altfel fiind condamnaţi, ca naţiune, la stagnare şi chiar la subdezvoltare.
Klaus Iohannis a reamintit că în cei trei ani de când a demarat proiectul "România educată", din nevoia de regândire a învăţământului din ţara noastră, în acord cu evoluţiile europene actuale, cei mai activi participanţi la grupurile de lucru din cadrul consultărilor au fost elevii.
"Sunteţi o generaţie informată, pe care o încurajez să se implice în construirea României de mâine. (...). Sărbătorim 100 de ani de excelenţă, marea familie Logană, o comunitate şcolară activă şi marcăm un scurt popas într-o poveste lungă, care va continua şi va da absolvenţilor noi motive de a se mândri", le-a transmis preşedintele Klaus Iohannis celor prezenţi la întâlnirea de la Colegiul "C.D. Loga".
Pe parcursul vizitei pe care a efectuat-o în Timişoara, la invitaţia conducerii Universităţii de Vest, care sărbătoreşte vineri 75 de ani de la înfiinţarea prin decret regal, Iohannis a intrat în Sinagoga Cetate, închisă de foarte mulţi ani, pentru că s-a degradat continuu după scăderea comunităţii evreieşti din oraş.
La Muzeul de Artă a avut discuţii cu reprezentanţii administraţiei locale, iar în Piaţa Unirii a fost întâmpinat de câteva sute de tineri liberali, cărora Klaus Iohannis le-a spus că "libertatea, în sens democratic, trebuie câştigată zi de zi, dar mai ales la alegeri".
Pe parcursul zilei, şeful statului a trecut şi printre grupuri de timişoreni, iar vatmanii au oprit tramvaiele pentru a-l filma, în Piaţa Libertăţii, în timp ce călătorii din vagoane l-au salutat.
Preşedintele s-a fotografiat cu numeroşi timişoreni care au dorit să aibă o poză alături de el. Un singur cetăţean i-a strigat "Jos Iohannis!", la care acesta a răspuns "Fiecare cu părerea lui!".
Colegiului C.D. Loga din Timişoara - Klaus Iohannis a planta un stejar
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

2.134
Sezonul estival de pe litoalul românesc, în pericol! ANAT anunță că plajele riscă să rămână închise: "Mai bine închidem tot și ne declarăm țara non-turistică"
2.134

1.987
Ești pe listă? 4 zodii vor primi până la finalul lunii martie răspunsuri neașteptate și șansa de a relua proiecte sau relații pe care le credeam pierdute
1.987

1.293
Horoscopul zilei de 19 martie 2026. Vești excelente legate de o călătorie mult visată pentru Gemeni. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.293

3.350
FOTO Deznodământ tragic în cazul Ana Mariei, adolescenta dispărută în urmă cu două luni în drum spre liceu
3.350

1.899
VIDEO Un român a ajuns în Siberia la minus 50 de grade cu o mașină veche de aproape 30 de ani
1.899

49
Începe revoluția verde din agricultură: Biopesticidele ies din nișă și devin noul standard global
49

2.050
"Tăticul cutremurelor" vine cu ultimele date. Ce spune Gheorghe Mărmureanu despre un următor seism major: Dormiți liniștiți!
2.050

721
Ceasul care ar putea redefini secunda: China a inventat un mecanism ultra-precis de măsurare a timpului
721

1.461
Român de 19 ani răpit și torturat în Spania de traficanți de droguri. Intervenția contra cronometru a poliției a făcut difetența între viață și moarte
1.461

4.149
Tren deraiat în România: traficul feroviar, oprit de urgență
4.149

45
APIA a dat startul Campaniei 2026: Fermierii pot depune cererile de plată până pe 5 iunie
45

1.034
Misiune oprită în trafic: O autospecială de poliție a fost implicată într-un accident, în Suceava, Oamenii legii au ajuns la spital
1.034

86
Patru bărbaţi, reţinuţi în dosarul deversărilor de deşeuri netratate în pârâul Dâmbu
86















Comentează