Comisia Europeană a cerut organismelor europene de supervizare să realizeze o anchetă preliminară asupra modului cum a fost gestionat dosarul societăţii de plăţi online Wirecard de către organismul german de supervizare a sectorului financiar, informează AFP. potrivit Agerpres.
Potrivit unei scrisori trimise joi seara către Steven Maijoor, preşedintele Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA), Comisia Europeană a cerut ca această "analiză preliminară" să fie încheiată "cel mai târziu până pe 15 iulie".
"Vom face acest lucru şi ne vom prezenta concluziile", a confirmat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ESMA, David Cliffe, care a refuzat să facă alt comentarii cu privire la acest dosar.
Bănuită că şi-a umflat conturile cu fonduri fictive din Filipine, firma de plăţi online Wirecard, o companie germană cu 6.000 de salariaţi, a decis joi să se plaseze în insolvenţă. Guvernul german a denunţat "un scandal fără echivalent în sectorul financiar" şi a anunţat o înăsprire a controalelor în acest sector puţin supravegheat.
"În acest stadiu, această analiză preliminară ar trebui să vizeze stabilirea unei descrieri complet şi o evaluare a evenimentelor, inclusiv cât de adecvată a fost supervizarea acestor evenimente care au condus la falimentul Wirecard", se arată în scrisoarea Comisiei Europene, din care AFP a obţinut o copie.
Într-un interviu acordat cotidianului Financial Times, vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a declarat că această anchetă ar urma să determine "dacă au existat lipsuri în materie de supraveghere şi, dacă este necesar, să fie definită o linie de conduită posibilă". "Ar trebui să clarificăm ce a mers prost", a spus Dombrovskis, în condiţiile în care Germania se pregăteşte să preia preşedinţia rotativă a UE pentru şase luni la 1 iulie.
Colapsul Wirecard - UE vrea o anchetă asupra modului în care Germania a supervizat compania
București
12°C
Articole Similare

48
VIDEO Țara din ”inima” Europei, foarte puțin vizitată de turiști, deși are peisaje care-ți taie răsuflarea și castele desprinse din universul Disney
48

3
Macron și Erdogan, discuții despre Iran și Ucraina: apel la armistițiu și soluții diplomatice
3

1.780
Situație ciudată în Orientul Mijlociu! Trump anunță că SUA au început operaţiunile de deminare în Strâmtoarea Ormuz, dar Iranul nu mai găsește toate minele
1.780

1.725
Negocierile SUA–Iran, în impas: condițiile Teheranului blochează discuțiile directe
1.725

1.155
NATO, tot mai aproape de pragul rupturii: ce se întâmplă dacă Trump retrage SUA din alianță
1.155

1.689
Armistițiul dintre Rusia și Ucraina, la limită - Zelenski avertizează Moscova: "Ucraina va răspunde strict cu aceeași monedă"
1.689

2.698
Piața imobiliară preferată de foarte mulți români, scapă de sub control: prețurile locuințelor au explodat mai mult ca oriunde în Europa
2.698

4.097
FOTO Trump a făcut anunțul în pline negocieri SUA-Iran: Un număr mare de petroliere goale se îndreaptă spre coasta Americii
4.097

1.505
Sfârșitul erei Viktor Orban? Ungaria, câmp de luptă geopolitic: Rusia riscă să piardă cel mai important aliat din UE
1.505

1.121
Negocierile de pace dintre Iran şi SUA de la Islamabad. Cele două delegaţii, față în față, pe rând, cu premierul pakistanez
1.121

1.082
VIDEO Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim și va fi adusă în România
1.082

4.926
Primul lider european important care își declară deschis sprijinul pentru Viktor Orban: Îl susțin! El luptă pentru o Europă puternică
4.926

2.800
Insula apropiată de România, unde oamenii trăiesc cel mai mult: Majoritatea depășesc 90 de ani. Care este secretul longevității?
2.800
















Comentează