'Coiful unguresc' a fost vândut vândut în Licitația de Artă Istorică pentru 115.000 de euro

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 01-04-2026 17:21

Article thumbnail

Sursă foto: Artmark

"Coiful cu eroi" sau "coiful unguresc", din colecţia dr. István Zelnik, a fost vândut, marţi, în Licitaţia de Artă Istorică de la Artmark, pentru 115.000 de euro.

Coiful de ceremonie, din aur de 23k, provenit din stepa euroasiatică (bazinul Mării Negre), posibil elenistic, probabil realizat începând cu sec. IV-II î.e.n., a avut un preţ de pornire de 25.000 de euro. 

O familie regală din Asia Centrală ar fi achiziţionat obiectul din Iran (cca. 1970-1990), conform declaraţiei dr. Zelnik István.

Coiful este compus din trei elemente structurale principale, din aur. Calota are o formă conică şi este alcătuită din şase segmente dispuse radial şi simetric în jurul unui punct central, care este marcat în partea superioară de un mic umbo. Întreaga suprafaţă a celor şase panouri este bogat ornamentată. 

În opinia prof. univ. dr. Carol Căpiţă, în ipoteza în care acest coif a fost construit în etape, probabil că prima fază a fost aceea a calotei, databilă (pe baze stilistice) între sec. IV-I î.e.n - piesă foarte probabil cu funcţie de paradă - posibil decorată cu o coadă de cal, prezentând analogii clare în lumea scitică, mai ales în zona sudului Ucrainei şi a Crimeii (deşi coifuri decorate cu cozi de cal apar din epoca bronzului). Apoi, piesa este remodelată prin ataşarea obrăzarelor (de la un alt coif, probabil produs de acelaşi atelier, căci găurile de prindere de pe obrăzare nu se regăsesc pe marginea inferioară a calotei); este momentul în care coiful foarte probabil devine o piesă funerară. 

Coiful pare să fie una dintre piesele care încorporează un set specific de mentalităţi legate de excelenţa unor obiecte care definesc statutul eroului sau al conducătorului.

În aceeaşi sesiune de vânzări, o monedă din aur, de 1 Ducat, bătută la Sibiu în 1584, a fost vândută la preţul de 2.650 de euro. În plus, o sabie Shin Guntō, model 98, cu lamă scurtă de sec. XVI, însoţită de shirasaya, refolosită în al Doilea Război Mondial, a fost vândută la 2.500 de euro, iar un Kulunk (ciocan de război) otoman, intarsiat cu argint, începutul sec. XX, a fost vândut pentru 1.000 de euro. 

Vânzările totale au fost de 175.512,50 de euro. 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură16°C
Variabil
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri