Coaliţia internaţională condusă de Washington care efectuează raiduri aeriene asupra unor ţinte jihadiste din Irak a anunţat vineri că se conformează unui ordin recent al prim-ministrului irakian de a înceta orice zbor fără o autorizaţie explicită, relatează AFP potrivit Agerpres.
Într-un comunicat, coaliţia a anunţat că s-a conformat "imediat oricărui ordin primit de la partenerii săi irakieni".
Joi, biroul prim-ministrului Adel Abdel Mahdi a anunţat anularea "autorizaţiilor speciale" pentru zboruri în spaţiul său aerian, care se referă din 2014 la zborurile coaliţiei care vizează bombardarea grupării Stat Islamic (SI).
"Autorizaţiile vor veni de acum înainte exclusiv de la şeful forţelor armate", a precizat biroul prim-ministrului.
Decizia se va aplica operaţiunilor de recunoaştere, avioanelor de vânătoare, elicopterelor şi dronelor. Ea priveşte "toate entităţile irakiene şi non-irakiene", fără a face însă referire explicită la coaliţie.
Orice aparat care zboară fără autorizaţie "va fi considerat ostil şi va fi imediat vizat de apărarea antiaeriană", potrivit instrucţiunilor prim-ministrului.
Coaliţia a anunţat vineri că înalţi responsabili s-au întâlnit cu responsabili ai apărării irakiene pentru a discuta aplicarea acestei decizii şi a insistat asupra faptului că ea intervine "în Irak la cererea, şi sub protecţia, guvernului irakian".
Aceste anunţuri intervin la câteva zile după explozia misterioasă a unui depozit de arme de la Saqr, la sud de Bagdad, care s-a soldat cu 29 de răniţi.
Prim-ministrul irakian a ordonat deschiderea unei anchete asupra incidentului. De asemenea, el a cerut ca depozitele de arme să fie mutate în exteriorul oraşelor irakiene.
Coaliţia este activă din 2014 în Irak pentru a lupta cu jihadiştii Stat Islamic.
Irakul a anunţat la sfârşitul lui 2017 victoria sa asupra SI care, în urma unei ofensive fulger din 2014, a preluat controlul asupra unor vaste teritorii ale ţării, printre care şi oraşul Mosul.
Coaliţia continuă totuşi să efectueze cu regularitate raiduri aeriene asupra unor celule în adormire ale organizaţiei.
Coaliţia împotriva Stat Islamic nu va mai efectua raiduri aeriene în Irak fără autorizaţie din partea autorităţilor
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

14
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
14

1.573
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
1.573

56
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
56

1.277
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.277

3.781
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
3.781

1.937
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
1.937

73
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
73

44
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
44

1.276
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.276

60
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
60

3.282
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.282

61
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
61

2.684
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.684

















Comentează