Alianţa pentru Integrare Europeană-3, aflată la guvernare la Chişinău, riscă să rămână fără majoritate parlamentară, după ce un deputat al PLDM a părăsit joi formaţiunea, relatează vineri presa de peste Prut.
Într-o declaraţie difuzată presei, Petru Ştirbate afirmă că Republica Moldova se află într-un moment critic, când clasa politică se confruntă cu o acută criză de credibilitate, iar electoratul se simte trădat de cei pe care i-a votat. Cu plecarea lui Petru Ştirbate, cele trei partide din Alianţa pentru Integrarea Europeană-3, vor deţine în total 51 de mandate, adică minimum necesar pentru o majoritate parlamentară. Alianţa pentru Integrare Europeană-3 a fost formată în luna iulie de Partidului Liberal Democrat (PLDM), Partidului Democrat (PD) şi Partidului Liberal (PL) în urma demisiei guvernului condus de premierul Chiril Gaburici.
Retragerea lui Ştirbate din PLDM intervine pe fondul protestelor antiguvernamentale de la Chişinău, care durează de aproape două săptămâni, manifestanţii cerând demisia preşedintelui, a guvernului, dizolvarea parlamentului şi alegeri anticipate, întrucât şi-au pierdut încrederea în actuala clasă politică, după o serie de afaceri de corupţie şi destabilizarea sistemului bancar după devalizarea a trei bănci, cu aproape 1 miliard de dolari, la sfârşitul anului trecut.
'Partidul din care fac parte nu este gata, din păcate, să iasă din cercul vicios în care se află deja de prea mult timp. Ca şi celelalte partide de la guvernare, PLDM se află într-o gravă criză de credibilitate şi nu există voinţă internă de a ieşi din această criză. Timpul însă nu mai lucrează în favoarea partidelor, ci împotriva Republicii Moldova. Dacă vom sta mai departe şi vom aştepta ca partenerii de dezvoltare să facă reformele la noi în ţară, ne vom adânci şi mai tare în această criză', susţine deputatul.
Ştibate spune că va susţine în continuare guvernul de orientare proeuropeană, dar va vota doar acele proiecte care sunt în interesul cetăţenilor. 'Consider că actuala guvernare trebuie să lucreze sub presiunea şi sub controlul total al cetăţenilor, că trebuie să iasă din zona de confort a majorităţii parlamentare negociate netransparent, în care totul se 'aranjează', de la funcţii până la alte interese', mai spune el în declaraţie.
PLDM a reacţionat dur la anunţul plecării lui Ştirbate, apreciind că decizia sa 'face parte dintr-o campanie de denigrare orchestrată atât din interiorul, cât şi din exteriorul ţării cu scopul de a slăbi alianţa de guvernare şi de a deturna parcursul european al Republicii Moldova', potrivit publicaţiei Puterea.md.
'Un asemenea pas, făcut într-un context geopolitic sensibil, trezeşte grave semne de întrebare - cărui interes serveşte această decizie. Gestul survine pe fundalul avertizărilor din ultimul timp, inclusiv din partea partenerilor externi, despre tentative de a stopa cursul de integrare europeană (a Republicii Moldova). De aceea, o asemenea decizie nu este deloc întâmplătoare, mai ales că ea a fost anunţată anterior de unii oponenţi ai vectorului european', menţionează PLDM într-un comunicat difuzat joi seara. AGERPRES
Coaliţia de guvernare de la Chişinău riscă să rămână fără majoritate parlamentară
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

289
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
289

31
Israelul acuză Hezbollah că folosește ambulanțe drept acoperire în Liban
31

1.884
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
1.884

2.043
Șapte motive pentru care Trump nu a câștigat războiul din Iran
2.043

108
Hamas cere Iranului să nu-şi mai bombardeze vecinii
108

2.225
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
2.225

32
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
32

46
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
46

1.247
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
1.247

159
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
159

869
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
869

2.028
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
2.028

114
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
114















Comentează