Peste 880.000 de pensionari din România au încasat, în luna noiembrie 2025, indemnizația socială acordată de stat celor cu venituri mici, arată cele mai recente date ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). Suma, menită să completeze pensiile sub pragul minim legal, continuă să fie un sprijin esențial pentru sute de mii de vârstnici, în special din județele cu venituri scăzute.
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în noiembrie 2025, de 882.560 persoane, cu 457 mai puţine comparativ cu luna anterioară, dintre care 839.431 erau pensionari din sistemul public, iar 43.129 pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES.
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 536 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele: Maramureş (de 628 lei), Hunedoara (601 lei), Bistriţa-Năsăud (597 lei), Cluj (595 lei) şi Prahova (592 lei).
Ce arată cifrele oficiale despre pensionarii care primesc bani de completare de la stat
Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti, respectiv 39.595, şi în judeţele Suceava (35.497 pensionari), Iaşi (31.660), Dolj (30.140), Maramureş (28.215) şi Prahova (28.043).
În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 365 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (477 lei), Hunedoara (467 lei) şi în Sectoarele 5 şi 2 ale Capitalei (446 lei, respectiv 444 lei).
Pensionarii cu venituri sub 1.281 lei: câți primesc lunar bani în plus de la stat
Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţul Iaşi (3.858 persoane), urmat de judeţele Botoşani (2.618), Olt (2.577) şi Suceava (2.362).
CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.281 de lei, încasează lunar această sumă, denumit "Indemnizaţie socială pentru pensionari", conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.





























Comentează