Compania Naţională de Investiţii (CNI) va finanţa construcţia unui laborator de microbiologie pentru Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) "Mavromati" Botoşani, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Consiliul Judeţean (CJ) Botoşani.
Potrivit sursei citate, comisia de achiziţii a CNI a lansat, la sfârşitul săptămânii trecute, procedura de licitaţie simplificată pentru proiectul promovat de CJ Botoşani.
Realizarea obiectivului presupune construcţia clădirii laboratorului pentru biologie moleculară cu o suprafaţă de 232,19 metri pătraţi. Aceasta va avea două zone funcţionale majore, una destinată personalului şi una destinată preluării şi prelucrării probelor biologice.
Valoarea totală a proiectului, care cuprinde lucrările de construcţii montaj, dotările şi TVA-ul aferent, se ridică la aproximativ 2,5 milioane de lei.
"Noul laborator va aduce beneficii Spitalului Judeţean prin completarea pachetului de servicii medicale puse la dispoziţie de către unitatea medicală, dar şi celorlalte unităţi sanitare din judeţ prin prelucrarea probelor biologice. Construirea unui laborator de microbiologie nou şi modern este o necesitate urgentă mai ales în aceste vremuri", a declarat preşedintele CJ, Doina Federovici, conform comunicatului menţionat.
CNI va finanţa cu 2,5 milioane de lei construcţia unui laborator de microbiologie la SJU Botoșani
București
7°C
Articole Similare

7
România, pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice. Medicii avertizează asupra unui pericol major pentru sănătate
7

117
Cei mai periculoși „dușmani” ai coloanei vertebrale: Obiceiuri zilnice care îți pot distruge spatele fără să îți dai seama
117

102
Un studiu schimbă perspectiva asupra îmbătrânirii: Declinul creierului și al corpului nu este inevitabil
102

2.481
Utilizarea suplimentelor de magneziu pentru somn este la modă. Ce trebuie să știți
2.481

3.969
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
3.969

691
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
691

1.586
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
1.586

83
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
83

29
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
29

111
Dr. Ruxandra Manea: Există risc ridicat de deces, sunt organisme care rezistă la multe substanţe, altele, poate doar la trei
111

79
Analizor performant pentru depistarea drogurilor, instalat la Spitalul „Sfântul Stelian” din Capitală
79

61
Dr. Lucian Paziuc: Spitalele de psihiatrie pentru măsuri de siguranță sunt supraaglomerate, România riscă sancțiuni europene
61

68
Aproape 100 de pacienți la cabinetul de urgențe stomatologice deschis recent la Spitalul Județean Brașov
68
















Comentează