Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi compania turcă Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret au semnat, sâmbătă, contractul pentru proiectarea şi execuţia Lotului 2 aferent Centurii de Sud a municipiului Bucureşti, la standard de autostradă, în prezenţa ministrului de resort, Răzvan Cuc, informează Agerpres.
"Sper să duceţi la bun sfârşit acest contract. Să nu deprindeţi metehnele vechi ale firmelor care nici nu apucă să semneze şi creează premisele unor claim-uri. Toleranţa companiei (CNAIR - n.r.) va fi zero. Vrem să vedem o altă abordare şi o altă mentalitate", a spus ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
El s-a adresat, în engleză, reprezentantului companiei turceşti: "Vreau să vă spun încă o dată: nu ne dezamăgiţi!".
La rândul său, Narcis Neaga, directorul general al CNAIR, a arătat că valoarea contractului este de 750,8 milioane de lei, fără TVA, echivalentul a 158 de milioane de euro fără TVA, respectiv 9,7 milioane de euro fără TVA pe kilometru.
"Vom pune o presiune maximă pe constructor pentru a începe cât mai repede execuţia. El s-a angajat că va devansa termenul, nu doreşte în niciun caz să treacă dincolo, iar noi l-am asigurat că există banii în buget şi îl vom sprijini", a spus Neaga.
Durata de realizare a acestui contract este de 42 de luni, din care 12 luni pentru activitatea de proiectare şi 30 de luni pentru execuţia lucrărilor, iar perioada de garanţie este de 5 ani.
CNAIR și turcii de la Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret au semnat contractul pentru Lotul 2 al Centurii de Sud a municipiului Bucureşti
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

18
Simularea Evaluării Naţionale începe luni, cu proba de Limba şi Literatura Română. Cele mai recente date ale Ministerului Educaţiei arată că examenul se desfăşoară în peste 97% dintre şcoli
18

3.171
Schimbare radicală de destin până la finalul lunii martie: află dacă ești pe lista norocoasă a astrelor
3.171

695
Horoscopul zilei de 17 martie 2026. Gemenii au o zi plină de conversații și întâlniri interesante. Află ce se întâmplă cu zodia ta
695

168
Accident șocant în Sălaj: Biciclist ucis, șoferul băut a fugit de la locul faptei
168

48
VIDEO ÎPS Teodosie, la un eveniment dedicat adicțiilor și organizat de Mănăstirea Văcăreștii Noi: 'Sensul vieții noastre este relația cu Dumnezeu, întâlnirea cu Dumnezeu și petrecerea cu Dumnezeu în veșnicie'
48

77
VIDEO PS Ambrozie, la Mănăstirea Comana: 'Ca să poți să-ți iei crucea cu adevărat înseamnă să accepți tot ceea ce vine de la Dumnezeu'
77

2.272
Sfârșit tragic în Bihor: O parapantă cu motor s-a prăbușit, pilotul și o tânără și-au pierdut viața
2.272

48
PS Nectarie de Bogdania: 'Crucea nu este însă un simbol al disperării, ci este semnul biruinței. Înainte de Înviere stă Crucea'
48

649
Aflat la Târgu Secuiesc, președintele Ungariei vine cu un mesaj de unificare! 'Într-o zi vor erupe'
649

4.604
S-au extras numerele la loto: Ce s-a ales de milioanele de la 6 din 49
4.604

8.549
Noutate pentru românii care au carte de identitate electronică: buletinul cu cip devine "pix digital” pentru semnături PDF. Cum funcționează
8.549

100
Primăria Capitalei anunță noi lucrări la șina de tramvai! 'În cursul săptămânii va fi organizat șantierul'
100

1.200
Înarmarea României a intrat în linie dreapta: Victor Negrescu explică beneficiile Pieței Unice a Apărării din UE
1.200
















Comentează