Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) ar trebui să impună ca orice clip publicitar al unei companii private transmis la televiziuni să conţină idei legate de reciclare şi de sustenabilitate, a susţinut miercuri directorul de marketing al CrisTim, Călin Clej potrivit Agerpres
Acesta a apreciat că lipsa responsabilităţii faţă de protecţia mediului în societatea românească este cauzată de părinţii care nu cultivă aceste idei copiilor în cadrul familiei.
"Cred că e o realitate - nu suntem deloc coerenţi în ceea ce facem - celebrăm în continuare fibra noastră latină în acest ocean de ţări slave, şi latinitatea asta are frumuseţea ei, creativitate, capabilitate, dar când vine vorba de disciplină şi rigurozitate este exact la polul opus. Eu cred că aici nu e vorba de un segment din industrie - că e retail, că e producător, cred că aici pleacă de la ce se întâmplă acasă, după serviciu, după şcoală - şi aici mă uit către părinţii din generaţia asta deja millennials, deja millennials sunt părinţi, ori dacă tot au fost celebraţi pentru cât de diferiţi sunt ei faţă de baby-boomers sau cum eram noi numiţi, cred că de aici pleacă", a opinat Călin Clej, la Retail Arena 2019.
Directorul de marketing al CrisTim a susţinut că industria privată nu se auto-reglementează pe partea de sustenabilitate, astfel că este nevoie de intervenţia statului pe această temă.
"Vizavi de autorităţi, nu e ok acum, că suntem şi în perioada electorală, deşi România e într-o continuă perioadă electorală de 20 de ani, eu cred că CNA are un rol de a impune de la vocabular la investiţii în mesaje de educare în zona aceasta către toţi cei care îşi doresc să fie în mediile de comunicare în masă. Adică, dacă îţi doreşti să ai un spot, să ai o campanie vizibilă, trebuie să ai în comunicare şi două-trei idei legate de ceea ce înseamnă reciclare şi sustenabilitate. Modelul picătura chinezească e singurul care funcţionează în România. Povestea aia că noi ne trezim mai greu, dar ne trezim în ceasul al XII-lea, pentru partea de sustenabilitate este egal cu eşec total. Eu cred că e foarte important aici ca autorităţile să impună un cod de etică, un cod de practică, nu ştiu, pentru că e greu să auto-reglementezi un proiect de-al statului. Industria nu se auto-reglementează, să fim serioşi!", a afirmat Călin Clej.
Acesta a recomandat folosirea televiziunii pentru educarea societăţii pe partea de protecţie a mediului şi sustenabilitate, deoarece în România educaţia se face la TV, nu în familie sau în şcoală.
"E nevoie şi de autorităţi care să impună un cod de etică şi de practică în zona de comunicare, pentru că în România, în fond, educaţia se face cu televizorul, din nefericire, nu se face nici la şcoală, nici în casă, în familie. Şi, atunci, dacă tot televizorul este media cea mai credibilă pentru marea masă, hai să folosim televizorul ca o pârghie pentru a picura picături chinezeşti pe zona de sustenabilitate!", a propus Clej.
CNA ar trebui să impună companiilor să includă mesaje de reciclare şi sustenabilitate în publicitatea la TV (CrisTim)
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

10
Șoferii ar putea plăti amenzile rutiere pe loc – propunerea Ministerului de Interne
10

754
Spionii din buzunarul tău: 7 aplicații care știu despre tine mai multe decât știi tu însuți
754

253
Horoscopul zilei de 16 martie 2026. Racii au noroc neașteptat în plan social. Află ce se întâmplă cu zodia ta
253

1.191
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.191

60
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
60

1.117
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.117

4.179
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
4.179

5.620
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.620

1.916
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.916

3.781
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.781

2.458
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.458

2.520
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.520

3.166
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.166















Comentează