Clubul Mohun Bagan, exclus din competiţiile AFC şi amendat cu peste 100.000 de dolari

Autor: Diana Pană

Publicat: 18-12-2025 11:13

Article thumbnail

Sursă foto: X

Clubul indian Mohun Bagan Super Giant a fost exclus din competiţiile Confederaţiei Asiatice de Fotbal şi obligat să plătească peste 100.000 de dolari pentru că a refuzat să se deplaseze în Iran pentru un meci din Liga Campionilor Asiei 2 cu Sepahan SC, în septembrie, a anunţat forul continental într-un comunicat, potrivit Reuters.

Comisia disciplinară şi de etică a AFC a exclus Mohun Bagan din următoarea ediţie a competiţiei asiatice la care se califică, până în sezonul 2027-28, scrie news.ro.

Campionii indieni au primit, de asemenea, o amendă de 50.000 de dolari şi li s-a cerut să plătească o sumă suplimentară de 50.729 de dolari pentru daunele şi pierderile suferite de AFC şi Sepahan. Mohun Bagan a pierdut, de asemenea, orice subvenţie pentru participarea la turneul continental de nivel secund.

Mohun Bagan a fost retras din competiţie după ce a refuzat să se deplaseze în Iran pentru meciul din faza grupelor, invocând lipsa garanţiilor de securitate şi a acoperirii asigurării medicale în Iran, iar meciurile sale au fost anulate de AFC.

Clubul a sesizat Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) solicitând ca meciul să fie mutat într-un loc neutru, dar TAS a respins cererea iniţială.

„Jucătorii au decis că nu pot să-şi asume acest risc, având în vedere că sunt în joc vieţile lor şi viitorul familiilor lor. Aşadar, trebuie să fim alături de ei”, a declarat pentru Reuters un oficial al clubului Mohun Bagan.

Mohun Bagan are cinci jucători din Australia, Spania şi Regatul Unit, ţări care şi-au sfătuit cetăţenii să nu călătorească în Iran, a adăugat oficialul.

Echipa nu a făcut deplasarea în Iran nici anul trecut, pentru un meci împotriva Tractor SC programat la 2 octombrie 2024, a doua zi după ce Iranul a lansat rachete balistice către Israel. Drept urmare, Mohun Bagan a fost retrasă din turneu.

Mohun Bagan ia în calcul depunerea unui apel împotriva suspendării.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri