Clotilde Delbos, directorul financiar al Renault, ar putea fi numită director interimar în locul lui Thierry Bollore, a anunţat joi postul francez de televiziune BFM, transmit Bloomberg şi Reuters potrivit Agerpres.
Vineri este programată reuniunea Consiliului de Administraţie al Renault, unde vor fi discutate probleme de guvernanţă, ceea ce a intensificat speculaţiile privind viitorul lui Thierry Bollore. Deciziile vor fi anunţate într-o conferinţă de presă.
Conform unor surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, vineri dimineaţa este programată o întâlnire între preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, şi actualul director general. Presa a raportat că relaţiile dintre cei doi sunt tensionate.
Reprezentanţii producătorului auto francez nu au dorit să comenteze informaţiile.
Pe lângă stabilizarea alianţei cu Nissan, preşedintele Renault trebuie să se ocupe de reformarea guvernanţei producătorului auto francez, pe care nu a realizat-o încă.
Reuniunea vine după ce publicaţia de afaceri Le Figaro informase că preşedintele Renault va propune Consiliului de Administraţie să găsească un succesor pentru actualul director general.
Surse apropiate de Guvernul francez (care deţine 15% din Renault) au declarat pentru Reuters că este luată în calcul o revizuire generală a conducerii grupului auto.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană
Clotilde Delbos ar putea fi numită director interimar al Renault
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.829
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.829

12
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
12

1.209
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.209

16
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
16

31
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
31

2.866
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.866

3.147
Pe străzile din România circulă mașini fantomă: Înmatriculate în șapte țări diferite și cu kilometrajul dat mult înapoi
3.147

4.426
Europa va avea un nou furnizor de gaze. O mișcare strategică care promite să redefinească viitorul energetic
4.426

38
Răspuns rapid din partea României pentru a sprijini Republica Moldova în gestionarea poluării de pe Nistru
38

964
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
964

2.967
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.967

1.684
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.684

2.059
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
2.059















Comentează