Aproximativ 430.000 de gospodării din zona Tokyo sunt în continuare afectate de o pană de curent provocată de un puternic taifun, a anunţat miercuri o companie de utilităţi din Japonia, citată de agenţia DPA potrivit Agerpres
Taifunul Faxai, însoţit de rafale devastatoare de vânt şi ploi torenţiale, a lovit luni o regiune vastă din zona Tokyo provocând decesul a trei persoane, rănirea altor câteva zeci şi prăbuşirea mai multor stâlpi de înaltă tensiune.
Un val de caniculă care a urmat marţi furtunii, a condus la decesul a doi vârstnici, iar alte zeci de persoane din prefectura Chiba, situată în estul capitalei Japoniei, au fost transportate la spital, a relatat Kyodo News.
Compania Tokyo Electric Power a anunţat că nu se cunoaşte deocamdată data la care ar putea fi reluată furnizarea energiei electrice în regiunile afectate de taifun.
La un moment dat, peste 930.000 de gospodării au fost afectate de pana de curent extinsă din zona metropolitană a Tokyo.
Taifunul, care se afla marţi deasupra Oceanului Pacific, a fost retrogradat la nivel de ciclon extratropical.
Potrivit postului NHK, Faxai a fost cea mai puternică furtună care a lovit Tokyo în ultimii ani.
Circa 430.000 de gospodării din zona Tokyo, fără energie electrică după taifunul Faxai
București
4°C
Articole Similare

163
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
163

567
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
567

483
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
483

1.187
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.187

69
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
69

3.058
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.058

3.818
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
3.818

3.060
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.060

92
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
92

4.792
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
4.792

99
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
99

3.476
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
3.476

129
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
129

















Comentează