Circa 2.500 de turişti pe pârtiile de la Sinaia; nu mai sunt locuri în parcarea de la gondolă

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 14-02-2026 13:01

Article thumbnail

Sursă foto: captura video

Circa 2.500 de persoane se află, sâmbătă, pe domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, unde sunt deschise aproape 20 de pârtii, iar parcarea de la gondolă este plină, potrivit Agerpres.

Directorul general al societăţii Transport Urban Sinaia, Maria Floricică, a declarat, pentru AGERPRES, că circa 2.500 de persoane sunt pe munte, la Sinaia fiind amenajate şi deschise pârtiile Lăptici 1 şi 2, Soarelui 1 şi 2, Floare de Colţ, Panoramic, Dorului 1 şi 2, Cocora, Genune, Călugărul 1, 2 şi 3, Vâlcel, Variantă, Drumul de Vară, Târle şi Carp.

Târle şi Carp sunt pârtii negre, destinate doar avansaţilor, avertizează administratorii domeniului schiabil.

La această oră nu mai sunt locuri în parcarea de la gondolă, la Cota 1.000, a precizat Maria Floricică.

Potrivit acesteia, cei mai mulţi dintre monitorii de schi au rămas fără locuri disponibile în contextul vacanţei elevilor.

De asemenea, iubitori ai sporturilor de iarnă se află şi pe domeniile schiabile Kalinderu (Buşteni), Sorica (Azuga) şi Cazacu (Azuga).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri