Tensiunile cu Turcia pe fondul exploatării zăcămintelor de hidrocarburi în Mediterana, au determinat Ciprul să comande recent rachete antiariene şi rachete antinavă, informează joi AFP, citând o sursă apropiată dosarului, notează Agerpres.
Armata cipriotă a semnat în decembrie un contract cu fabricantul de rachete european MBDA în valoare de 150 milioane de euro pentru furnizarea de rachete sol-aer Mistral cu rază foarte scurtă de acţiune, potrivit acestei surse, confirmând astfel o informaţie apărută în La Tribune.
MBDA a mai semnat un contract de 90 de milioane de euro cu marina cipriotă pentru furnizarea unor rachete antinavă Exocet, care vor echipa o baterie de coastă.
Contactată de AFP, MBDA nu a dorit să comenteze aceste informaţii.
În ultimele luni, Turcia a trimis nave de foraj în Zona Economică Exclusivă (ZEE) a Ciprului, în pofida avertismentelor Washingtonului şi ale Uniunii Europene, din care face parte şi Ciprul. În decembrie, Ankara a desfăşurat şi o primă dronă militară în Ciprul de Nord şi, potrivit presei turce, ar intenţiona să construiască acolo o bază navală.
Turcia, care ocupă partea de nord a Ciprului din 1974, intenţionează să se sprijine pe un acord încheiat la sfârşitul lunii noiembrie cu Guvernul naţional libian (GNA) pentru a pune capăt izolării sale în Mediterana de est şi a începe exploatarea de hidrocarburi în zonă.
În faţa revendicărilor Ankarei, Ciprul, Grecia şi Israelul au semnat la începutul lunii ianuarie un acord pentru construirea gazoductului EastMed cu scopul de a pompa gazele extrase în Mediterana orientală spre Grecia prin Cipru.
Cipru se înarmează puternic pe fondul tensiunilor cu Turcia
București
-2°C
Articole Similare

31
Armata ucraineană a lansat un atac-monstru asupra orașului Melitopol. Exploziile și incendiile au luminat cerul nopții
31

599
Dacă tot ați pornit la drum, nu vă opriți! Țările din Golf fac presiuni asupra SUA să neutralizeze definitiv Iranul
599

49
VIDEO Un hotel din Badgad a fost lovit într-un atac cu dronă
49

1.434
Analiza care zguduie Casa Albă: serviciile secrete ale SUA spun că Iranul supraviețuiește decapitării conducerii și devine o fortăreață impenetrabilă
1.434

1.010
Trecutul îl ajunge din urmă: JD Vance se face că a uitat ce a spus în trecut despre intervențiile în Orientul Mijlociu
1.010

28
Cuba, afectată de o pană totală de curent din cauza blocadei americane privind combustibilul
28

500
Topul orașelor în care se trăiește cel mai bine în 2026. Europa are cele mai multe destinații în clasament
500

430
Trump anunță că nu vrea acum o întâlnire cu liderul chinez Xi Jinping
430

33
Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, spitalizat pentru o bronhopneumonie bacteriană, a părăsit secţia de terapie intensivă
33

1.345
Dezvăluri despre modul în care se comportă Prințul William cu Kate Middleton atunci când nu sunt filmați
1.345

586
Care este bilanțul soldaților americani răniți în timpul războiului dintre SUA și Israel cu Iranul
586

844
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski a declarat că vrea bani și tehnologie în schimbul ajutorului acordat țărilor din Orientul Mijlociu pentru a se apăra împotriva dronelor iraniene
844

2.825
Gestul de ultim moment al liderului suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, i-ar fi salvat viața în bombardamentele din Teheran
2.825
















Comentează