Premierul Dacian Cioloş a anunţat marţi dimineaţă că reuniunea şefilor de stat şi de guvern din UE cu Turcia s-a finalizat cu o declaraţie prin care preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a primit mandat de negociere şi de pregătire a deciziilor care vor fi luate la Consiliul de săptămâna viitoare.
Şeful guvernului român a arătat că "obiectivul iniţial a fost acela de a avea doar o discuţie, un prânz de lucru cu participarea şefilor de stat şi de guvern şi premierul turc, dar a urmat o întâlnire doar a şefilor de stat şi de guvern din UE pentru a discuta o propunere care a venit din partea Turciei şi nu fusese prevăzută iniţial".
"Această propunere surpriză, aş putea spune, a fost în general bune primită de şefii de stat şi de guvern europeni, însă, datorită consistenţei ei, s-a ajuns la concluzia că nu se poate lua o decizie astăzi dat fiind şi formatul acestei întâlniri. (...) Această propunere venită din partea Turciei, după discuţii cu preşedintele Tusk, presupune un angajament din partea Turciei de a prelua toţi migranţii ilegali care trec de frontiera Turciei în Uniunea Europeană, deci în Grecia, cu obiectivul de a returna în ţările de origine acei migranţi care nu provin din Siria şi de a accepta ca migranţi azilanţi doar pe sirieni în tabere din Turcia, în responsabilitatea Turciei. Turcia a solicitat din partea UE pentru fiecare migrant ilegal care ar fi trecut din Turcia în Grecia şi care ar urma urma să fie acceptat de Turcia în retur, Turcia să trimită în raport de unu la unu migranţi legal din Turcia spre Uniunea Europeană", a spus prim-ministrul, într-o declaraţie de presă.
Potrivit lui Cioloş, obiectivul acestui mecanism este de a întrerupe sau de a descuraja migraţia ilegală din Turcia înspre UE.
"În schimb, Turcia aşteaptă din partea UE, dincolo de această readmisie legală a unei părţi dintre migranţi, şi o susţinere financiară mai consistentă care să treacă dincolo de cele trei miliarde de euro deja promise. Aşteaptă, totodată, o accelerare a procesului de pregătire pentru aderare la UE, cu o liberalizare a regimului de vize, într-un proces mai accelerat. Iniţial, fusese promisă o liberalizare a regimului de vize pentru toamnă. Turcia aşteaptă ca acest proces să fie scurtat şi să aibă loc până la sfârşitul lunii iunie şi, totodată, posibilitatea de a deschide noi capitole de negociere", a explicat premierul român.
Dacian Cioloş a precizat că, după discuţiile care au avut loc, "s-a ajuns la concluzia că în formatul actual nu se poate lua o decizie asupra acestor propuneri, însă a fost formulată o declaraţie care conţine aceste propuneri din partea Turciei, declaraţie prin care preşedintele Tusk primeşte un mandat de negociere şi de pregătire a unei decizii cu statele membre pentru Consiliul European formal care urmează să aibă loc săptămâna viitoare".
De asemenea, potrivit declaraţiilor prim-ministrului, declaraţia finală adoptată la Bruxelles "include şi anumite angajamente privind sprijinul Greciei pentru a gestiona situaţia migranţilor pe care îi are pe teritoriul său atât prin asistenţă umanitară de urgenţă cât şi prin suplimentarea în gestionarea frontierelor, dar şi sprijin în asigurarea returnării către Turcia a migranţilor ce nu necesită protecţie internaţională".
"S-a concluzionat, totodată, că ruta migraţiei prin Balcani este practic întreruptă şi ţinută sub control, iar dacă acest mecanism de oprire a migraţiei ilegale din Turcia va putea fi implementat ar însemna că s-a evitat şi deschiderea altor rute de migraţie", a concluzionat Cioloş. AGERPRES
Cioloş: Reuniunea UE-Turcia s-a finalizat cu o declaraţie, Tusk primeşte mandat de negociere
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

725
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
725

1.143
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.143

92
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
92

2.958
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
2.958

3.284
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
3.284

46
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
46

130
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și incompetenței
130

156
Claudiu Târziu: România a fost obligată să închidă mine și capacități energetice
156

16.871
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
16.871

139
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
139

8.389
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.389

214
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
214

7.126
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
7.126














Comentează